Cum așteaptă pacienții de la o secție de psihiatrie sărbătorile de iarnă? - GALERIE FOTO

Cei douăzeci și unu de pacienți de la compartimentul de psihiatrie cronică a Spitalului Orășenesc Huedin așteaptă în liniște venirea unui grup de colindători. O doamnă mă prinde de mână și se prezintă. O cheamă Iuli.

”O știți pe doamna Mariana? E mama mea. Purta părul roșu cu negru. Acum e moartă”, îmi șoptește Iuli la ureche, pentru a nu spulbera atmosfera de sărbătoare.

Majoritatea pacienților au studii superioare

Cei mai mulți pacienți cu probleme psihiatrice sunt absolvenți de studii superioare, oameni cu un nivel de inteligență peste medie. Însă a apărut boala. La unii în timpul studiilor, alții au apucat să lucreze câțiva ani.

”Este aici o doamnă care a absolvit Automatizări-Calculatoare în Cluj, un domn care e absolvent de silvicultură, la o altă pacientă a debutat boala când era în anul trei la ISE în Cluj. Nu poți să zici că sunt doar oameni de la țară, din vârful muntelui, care s-au plimbat cu oile și au luat-o razna. Ca nivel de inteligență, unii erau peste medie. Fiindcă pe măsură ce boala progresează, scade și nivelul de inteligență”, explică Paul Andrei Bolbos, medic specialist psihiatru.

Fără familie de sărbători

Aici toți s-au internat voluntar. Nu îi ține nimeni cu forța, dar rămân, fiind și ei conștienți de problemele pe care le au. Pe mulți însă familia i-a uitat, dar ei așteaptă să-i viziteze cei dragi de sărbători. O pacientă cere insistent numărul de telefon al surorii sale, dar familia nu vrea să vină. Marea majoritate vor să aibă aparținătorii lângă ei de sărbători. Însă chiar dacă sunt bolnavi și trăiesc în lumea lor, în cele din urmă își dau seama că cei dragi nu vor să-i vadă.

”Mulți au familie, dar pentru foarte puțini aceștia sunt prezenți. Multe familii nu mai vor să convețuiască lângă ei. Îi abandonează pur și simplu în spital. Este foarte trist. Dacă privești din exterior e foarte trist comportamentul societății, nu a lor. Ei sunt bolnavi”, detaliază Paul Andrei Bolbos, medic specialist psihiatru.

Fumatul ca și tratament

Se poate comunica foarte bine cu ei, cu fiecare, cu schizofrenicul, cu depresivul, cu maniacalul, cu fostul dependent de alcool, dar și cu cel care suferă de retard mintal.

Cu toate că discuția despre fumat în general este una foarte controversată, specialiștii în problemele psihice sunt de părere că țigările sunt, de fapt, un tratament.

” Fumatul este interzis în spitale și mai nou peste tot. Depinde însă din ce punct de vedere privești lucrurile. Fumatul, țigara, e un tratament. E paradoxal. Dacă ai un agitat, îi dai o injecție, un sedativ, îl liniștești. Dar dacă este un semi-agitat sau ai inițiat comunicarea cu un bolnav psihic, țigara e un liant de necrezut”, spune Paul Andrei Bolbos.

Ergoterapia sau terapia prin muncă

Cea mai importantă parte din tratamentul pacienților o reprezintă ergoterapia, adică terapia prin muncă. Aceasta ajută persoanele bolnave psihic să își depășească perioada de decompensare (când schizofrenicii se enerveză și devin violenți).

În cadrul ședințelor de ergoterapie, pacienții fac modelaj sau quilling (arta răsucirii hârtiei), pictează, fac schițe cu creionul. Ergoterapeutul are grijă să le dea teme plăcute, pentru a-i ajuta să treacă ușor peste momentele proaste. De asemenea, reintegrarea socială este un pas extrem de important în tratamentul lor.

”Vara facem ergoterapie prin agricultură. Avem grădina noastră în care plantăm legume. În primăvară am fost finanțați și am făcut o livadă, am plantat pomi. Eu ies cu ei în oraș. Dar fiindcă sunt douăzeci și unu, ies cu câte doi pe lună. Scopul este de reintegrare socială. Le dau bani în mână să își facă singuri cumpărături și să aibă un pic de contact cu realitatea, să înțeleagă valoarea banului”, explică Giorgina Bodea, instructor ergoterapeut.

Arta, un adevărat tratament

Lucrurile făcute manual de către pacienți sunt expuse în cadrul unor expoziții cu vânzare. Anul acesta au pregătit tablouri și orgamente de Crăciun pentru expoziția ce va avea loc săptămâna viitoare. Cu banii pe care îi vor aduna, își vor cumpăra cafea, dulciuri, haine și ce mai au ei nevoie, datorită faptului că pensia de handicap de cele mai multe ori nu este suficientă.

Daniel așează meticulos fulgii de nea pe un ornament de Crăciun. Suferă de schizofrenie, dar este harnic și blând. Nu este niciodată nervos. El când se enervează, râde.

”Păcat că nu suntem toți așa” adaugă Giorgina Bodea.

Viorica este de asemena schizofrenică. Scrie poezii. Se așază și îmi povestește ultimele cursuri pe care le-a învățat, la economie, înainte ca boala să lovească. Îi place să scrie poezii despre trecut, spune că o relaxează.

”Scriu poezii despre trecut, despre viitor. Când scriu poezii simt că mă descarc. Scriu pe o foaie. Dacă cineva le citește sau nu... asta nu mă interesează. Eu scriu pentru mine, să-mi amintească de cum eram înainte”, îmi povestește Viorica, după care ia pixul și începe să aștearnă câteva cuvinte pe foaie.

 

”De ce mie, visătorul,

îmi aduce trecătorul

... gândul rău?

Dar eu sper că Dumnezeu

sufletu-mi va vindeca

și iubire îmi va da”