Actualitate
Contra-atac asupra ISIS: Mai mult de 5000 de conturi de socializare aparţinând grupării au fost închise
Grupul de hackeri Anonymous a anunţat luni, 17 noiembrie, că mai mult de 5500 de conturi de socializare Twitter ce aparţineau de gruparea islamistă ISIS au fost închise. Acţiunea vine ca răspuns la atentatele ce au avut loc săptămâna trecută la Paris, în urma cărora hackerii de la Anonymous au promis război islamiştilor.
Conform presei străine, reprezentanţii Anonymous sunt încrezători că efectivul lor de informaticieni, hackeri şi spioni din întreaga lume vor fi capabili să ducă acest război cibernetic împotriva teroriştilor care săptămâna trecută au omorât mai bine de 120 de persoane în atacurile din Paris.
„Avem oameni foarte apropiaţi de teritoriul ISIS, lucru care ne uşurează colectarea informaţiilor legate de activităţile grupării.”, a declarat Alex Poucher, reprezentant Anonymous, pentru publicaţia Russia Today. Acţiunea hackerilor vine la două zile după ce aceştia au declarat război împotriva islamiştilor, susţinând că hackerii din întreaga lume îşi vor uni cunoştinţele şi puterile pentru a-i vâna şi a-i doborâ pe toţi membrii ISIS. Anunţul a fost făcut prin intermediul unui video, în care se mai se mai afirma că islamiştii se pot pregăti pentru un atac cibernetic masiv.
Aceasta nu este prima oară când gruparea de hackeri îşi foloseşte cunoştinţele şi resursele pentru a pune capăt mişcării extremiste ISIS. Doar anul acesta, Anonymous a doborât 149 de site-uri online ce aveau legătură directă cu islamiştii.
Articol scris de Ştefana Stoica, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB