Actualitate
Polițiștii clujeni au fost în control la cursele ilegale de pe Dorobanților
Poliţiştii au acţionat pe raza municipiului Cluj-Napoca pentru impunerea legislaţiei rutiere, prevenirea accidentelor rutiere și combaterea întrecerilor neautorizate pe drumurile publice.
La data de 12/13 noiembrie a.c., între orele 23:00-02:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier și Secția 2 Poliție au acţionat pe raza municipiului Cluj-Napoca, cu precădere în zona străzii Dorobanţilor, pentru impunerea legislaţiei rutiere şi depistarea şoferilor care ar participa la întreceri neautorizate.
Astfel, au fost verificate 56 de autovehicule, impunându-se aplicarea unui număr de 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 5.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, au fost reţinute un permis de conducere pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice şi patru certificate de înmatriculare pentru folii neomologate, lipsa inspecției tehnice periodice și a asigurării obligatorii pentru răspundere civilă.
Poliţiştii atrag atenţia conducătorilor auto că este interzisă desfăşurarea de concursuri, antrenamente ori întreceri pe drumurile publice, cu excepţia celor autorizate de administratorul drumului şi avizate de poliţia rutieră!