monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 5.500 de euro, strânși la concertul caritabil organizat pentru copiii cu autism

Asociația Autism Transilvania a strans peste 24.500 de lei, la concertul caritabil „Te iubesc”, susținut în 17 octombrie de artiștii Paula Seling, Grigore Leșe și Ramona Raus, alături de Mara Prună, la Auditorium Maximum din Cluj-Napoca.

Cu acești bani, 58 de copii care suferă de autism pot merge la grădiniță și la școală până la sfârșitul anului. Mai exact, este vorba de 28 de copii care merg la grădiniță și 30 de  școlari din clasele I-VIII , pentru care Asociația Autism Transilvania va asigura gratuit coordonarea pentru incluziunea școlară a acestora pentru 3 luni.

„Ne bucurăm să vedem că clujenilor le pasă de soarta celor mai puțin norocoși ca ei. Le mulțumim în primul rând artiștilor Paula Seling, Grigore Leșe și Ramona Raus, care ne-au sprijinit necondiționat în organizarea acestui concert extraordinar, dar și publicului, care a umplut sala, a apreciat prestația artiștilor și a contribuit la școlarizarea în bune condiții a copiilor înscriși în asociație”, a declarat Milena Prună, președintele Asociației Autism Transilvania.


Concertul face parte din proiectul „Start de la educație la viață”, prin care asociația urmărește recuperarea și incluziunea educațională a 81 de copii cu autism, pe durata unui an întreg.

 „În România, terapia de recuperare a unui copil cu autism este susţinută aproape în totalitate de către părinţi. Serviciile de specialitate nu sunt suportate decât într-o foarte mică măsură de către guvern sau prin asigurările de sănătate. Prea puține familii îşi pot permite să susţină  financiar terapia necesară, din cauza costurilor ridicate. Prin acest proiect, încercăm să venim în sprijinul famiilor cu copii care suferă de tulburări din spectrul autist”, a explicat președintele asociatiei.


Articol scris de Eliza Nuţu, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II