monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujenii care și-au împlinit visul de a crea prima asociație de parkour din România

Parkour-ul a apărut în Cluj-Napoca acum 9 ani, cu 5 băiețandri pe vremea aia, care s-au inspirat din filme și din clipuri văzute pe net. În prezent comunitatea cuprinde mai bine de 20 persoane, inclusiv fete.

sursafotomadalinaene

După aproape un deceniu de sport alternativ practicanţii de parkour au reușit să înființeze prima asociație de parkour la nivel național, Primitive. Inițiativa a venit din dorința de a transmite un mesaj. „Vrem să aducem aminte oamenilor că au un corp fizic, că au o minte și că pot să le folosească nu numai în activități sedentare, ci și în lucruri care le incită spiritul, care îi ajută să exploreze mediul înconjurător, să-și exploreze fricile și să ajute oameni” spune Andrei Tompa.

Asociația a reușit să prindă viață cu ajutorul cercului de donatori din cadrul Fundației Comunitare Cluj. Au prezentat un proiect de mentorat în parkour și dezvoltare personală prin mișcare și au reușit să fie finanțați cu aproximativ 5.800 de lei pentru a putea închiria săli de sport pentru antrenament, pentru a cumpăra echipament și o cameră foto/video cu care să-și poată documenta activitatea.


Andrei are 24 de ani și a fost printre primii care a îndrăgit parkourul. „Mă face să mă simt inspirat, creativ. Cuprinde forță fizică, încredere în sine și relații cu prieteni. Cele mai puternice legături pe care le am sunt cu oamenii de la parkour. Și asta nu e doar fiindcă am petrecut mult timp antrenându-ne, ci fiindcă am trecut prin experiențe și am depășit frici împreună. Când eu voiam să fac ceva oamenii veneau și mă susțineau «hai că eu stau aici să te prind». Întotdeauna a fost un schimb, un feedback, un joc de a evolua împreună”, spune Andrei.


Pentru Alex Mare parkour-ul înseamnă libertate și diversitate „Așa am ajuns să cunosc și să mă antrenez împreună cu oameni din toată Europa și să-mi dau seama ca în esență toți suntem la fel. Limbajul parkour-ului este unul universal și ajută la crearea unor legături de prietenie care depășesc de multe ori sfera antrenamentelor”.

Comunitatea Primitive


Traceurii din Primitive s-au apucat anul trecut să țină workshop-uri, aflându-se acum la a doua ediție. Sunt pregătiți cu formulare de proprie răspundere, fișă de program și 6/7 antrenori disponibili să-i învețe pe doritori despre acest sport urban. Ediția aceasta de workshop-uri se va încheia la finele lui decembrie, însă unii dintre ei visează ca aceste workshop-uri să devină ceva constant, indiferent de sezon.

Andrei și-a luxat glezna acum trei săptămâni la antrenamente, dar asta nu-l oprește din a fi prezent. Face poze și observă. „Mă bucur foarte mult că vin oamenii la workshopuri, că antrenorii s-au mobilizat și vin cu chef să facă asta, e un spirit de comunitate. Eu nu prea am văzut perspectiva asta din afară, dar acum, având probleme cu glezna, observ lucruri noi”, a mai spus Andrei. Parkour-ul e o parte din el, spune că nu s-ar vedea fără acest sport cel puțin pentru următorii 5-10 ani.


Parc urban pentru parkour

Comunitatea încearcă acum să creeze un parc pentru parkour și au participat deja la Com’on Cluj Napoca, bursa participativă din cadrul Capitalei Tineretului. Au reușit să fie observați de către Primărie, ba chiar să primească apreciere și susținere. „Primăria a zis că le place ideea noastră și că ar vrea să ne ajute să facem ceva mai mare pentru că suma din Com’on Cluj Napoca e destul de mică, vreo 1.000 de euro. E puțin. Estimez undeva la 5-6,000 de euro dacă ar fi doar un sistem de bare, dar dacă am include și niște obstacole de beton și o suprafață din dale de cauciuc, ca să fie și un pic de siguranță, se poate ajunge la 8,000-10,000 de euro. Dar nu mi se pare o sumă mare având în vedere banii care există în bugetul local și investițiile care se fac” spune Andrei.


Momentan așteaptă să se întâlnească cu reprezentații Primăriei și să discute cu cei de la urbanism. I-au sunat, i-au amânat, i-au sunat din nou și li s-a spus să fie insistenți. Au fost avertizați din timp că va fi un proces îndelungat. „Sunt conștient că dacă îl începem anul viitor s-ar putea să dureze cam un an de zile până la finalizare, dar nu ne deranjează chestia asta. Atâta timp cât se face un proiect bun, sustenabil și rezistent, care chiar să permită o multifuncționalitate” mărturisește Andrei. Au pregătite chiar și niște schițe 3D și un proiect de cote făcut de niște arhitecți în cadrul Com.on Cluj.

Comunitatea lor este foarte motivată de crearea parcului, nu doar pentru ei, dar mai ales pentru alții cei dornici să încerce. „E o diferență când un trainer te învăța ceva  comparativ cu  a merge tu într-o cameră în care ai instrumente muzicale, de pictat, de creat și faci singur chestia asta.  E contextul care facilitează dezvoltarea ta și nu neapărat un trainer. Un parc de genul ăsta nu există în Cluj, nu există în România, nici afară, nici în interior. Gândește-te la parcul ăsta ca la o grădiniță în aer liber pentru oamenii mari!”, zice Andrei.

Prima idee care le-a venit în cap pentru denumirea parcului a fost PUF, Parc Urban de Fitness. ”Mergem să ne antrenăm în puf!” râdea el cu băieții.

De unde până unde parkour?

Etimologia cuvântului parkour vine din franceză ”parcours” ceea ce literalmente înseamnă traseu. Cea mai strictă definiție a parkour-ului ar fi actul de a te mișca de la un punct ”a” la un  punct ”b” folosind obstacolele din calea ta pentru a-ți crește eficiența, dar între timp lucrurile s-au complicat, fiindcă din ce în ce mai mulți oameni au început să experimenteze mișcări noi și să nu mai pună atât de mult accent pe eficiență. Federația mondială de Freerun și Parkour consideră acest din urmă sport a fi o filosofie și un stil de viață. Un mod de a privi mediul înconjurător și de a nu vedea niciun obstacol care nu poate fi depășit. Motto-ul federației este ”Să cunoști obstacole înseamnă să cunoști libertatea!”