Actualitate
Tinerii greco-catolici au ieşit în stradă să militeze împotriva avortului
Sâmbătă, 10 octombrie, mai mult de 100 de tineri greco-catolici din Cluj-Napoca s-au întâlnit în noua Catedrală încă în construcţie din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca. Aceştia s-au alăturat, mai apoi, în stradă, campaniei „40 de zile pentru viaţă” şi au promovat viziuni anti-avort precum iubirea lui Dumnezeu pentru pruncii nenăscuţi şi pentru mame.
Întâlnirea tinerilor în Piaţa Cipariu, legată de a XII-a ediţie a Întâlnirii Tineretului din Eparhia Cluj-Gherla, a deschis şi Săptămâna Tineretului Greco-catolic la Cluj. Tema aleasă, „Mai aproape unul de celălalt, mai aproape de Dumnezeu”, vine să pregătească Anul Sfânt al Milostivirii al Bisericii Catolice. Acesta va începe în 8 decembrie 2015, prin binecuvântarea Sfântului Părinte Francisc.
Preşedinta Asociaţiei Tinerilor Români Uniţi cu Roma – ASTRU-Cluj, a explicat din partea organizatorilor, că programul întâlnirii eparhiale este „ este propus după modelul Zilelor Mondiale ale Tineretului fiind o îmbinare a celebrării (Sfânta Liturghie şi diferitele momente de rugăciune), cu formarea (umană, spirituală, specifică pentru anumite activităţi), sărbătoarea (Festivalul talentelor) şi comuniunea (întâlnirea între tineri, schimb de experienţă, entuziasm, sărbătoare etc.)”, se arată în comunicatul de presă emis de Episcopia de Cluj-Gherla.
Întâlnirea a reunit trei momente principle. S-a celebrat Sfânta Liturghie de către Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop eparhial, împreună cu Pr. Radu Tălpălariu consilier pentru tineret şi preoţi protopopi şi parohi din toată eparhia. Al doilea moment a constat într-o discuţie între PS Florentin şi tinerii, abordând tematica milostivirii. La final a existat un moment de relaxare prin programe artistice şi comuniune.