monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Seplecan şi Ciceo, dezlănţuiţi. Seplecan nu a reuşit să-l schimbe pe Ciceo. Seplecan: Voi pune acest proiect în fiecare şedinţă până când Ciceo va fi schimbat - VIDEO

Circ, ceartă ca la uşa cortului şi acuzaţii grave după ce Seplecan nu a reuşit să-l schimbe pe Ciceo din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Aeroport. Proiectul de hotărâre privind schimbarea lui David Ciceo din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al aeroportului clujean nu a trecut de votul consilierilor judeţeni. Proiectul a fost respins cu un număr zdrobitor de voturi împotrivă, 29. Doar trei consilieri au votat pentru schimbarea lui Ciceo din funcţie. Nu au lipsit acuzaţiile venite din fiecare parte, ridicări de voci şi ameninţările.

Consilierul judeţean Călin Tuluc a spus că proiectul de hotărâre este “făcut greşit”.

“Facem ceva pentru acest aeroport sau nu facem? La o unitate care nu îşi schimbă profilul dimensiunea, nimic din ce este în structura lui, am o întrebare pentru arhitectul şef al judeţului, de ce ne trebuie aviz de mediu sau alte minuni care se fac pentru a mai încetini ceva? Nu ne interesează bunul mers al judeţului?”, precizat consilierul judeţean Emil Bogdan.


“Şi pentru o budă trebuie să ceri aviz de mediu”, a răspuns Claudiu Salanţă, arhitectul şef.

“Pentru o unitate existentă care nu îşi schimbă destinaţia nu trebuie să ceri nimic”, a mai spus   Bogdan.


Directorul aeroportului David Ciceo a cerut ca proiectul să fie scos de pe ordinea de zi.


“Legat de acest punct rugămintea aeroportului e să se scoată de pe ordinea de zi, la regiile aeroportuare e permis, la Iaşi se poate, nu e nicio scăpare a legii. Este vorba de o acţiune de şantaj şi abuz în funcţie”, a spus Ciceo.

“Dacă vorbiţi asupra subiectului e una, dacă veniţi să ne atacaţi, e alta. Vorbiţi la subiect”, i-a atras atenţia Mihai Seplecan.


Nu aţi permis dezvoltarea aeroportului, doar să vă curgă banii de motorină, litri de motorină. Nimeni nu vă mai crede că sunteţi în interesul cetăţeanului”, a replicat Ciceo.

„Aţi făcut presiuni în data de 10 cu senatorul alcoolemie (n.red. Marius Nicoară) să primiţi o autorizaţie în regim de urgenţă. M-aţi ameninţat că dacă promovez acest proiect de hotărâre veţi face plângere penală, veţi face presiuni media şi voi ajunge mai rău ca Cristian Adomniţei. M-aţi înregistrat dar nu sunteţi singurul”, a replicat Seplecan.


“Vă cerem legalitate şi să nu mai blocheze nimeni dezvoltarea aeroportului. Prin acest scandal nejustificat încercaţi să abateţi atenţia de la deşeuri, de la Ic Ponor", a spus Ciceo.

"Dumneavoastră m-aţi indus în eroare. Îmi pare rău că am fost prietenul dumneavoastră şi v-am susţinut. Timpul şi legea le va dovedi”, a mai spus Seplecan.

Sătui de cearta dintre cei doi, consilierii judeţeni au luat atitudine şi au cerut să se voteze proiectul de hotărâre.

Cu 29 de voturi împotrivă şi 3 pentru, consilierii judeţeni au făcut front comun să respingă acest proiect controversat ai lui Mihai Seplecan.

“Atât acest proiect cât şi proiectul privind desfiinţarea RAADPP vor fi puse pe ordinea de zi lună de lună”, a ameninţat Seplecan.

“Dorim respectarea legalităţii, dorim continuarea dezvoltării aeroportului, anul acesta facem undeva la 1,4 milioane de pasageri, anul viitor facem 1,6 milioane de pasageri. În curând dorim să anunţăm destinaţii noi, suntem în discuţii şi cu alte companii aeriene. Intermodalul este un proiect foarte important pentru judeţ şi va continua. S-au făcut presiuni, considerăm că sunt aspecte de abuz în serviciu, le-am sesizat organelor abilitate. Conducerea aeroportului, aeroportul va respecta legalitatea. Noi am vrut să fim foarte transparenţi cu conducerea, nu numai cu conducerea Consiliului Judeţean, cu toţi consilierii judeţeni. Dorim respectarea legalităţii, dorim real interesul public al cetăţeanului clujean. Având în vedere că aeroportul a făcut o sesizare organelor abilitate şi acea sesizare a ajuns la toţi consilierii judeţeni nu o să comentez aspectele legate de motorină, de cotele de motorină, de maşină”, a declarat David Ciceo după ce proiectul de hotărâre a fost respins.

“Dacă domnul director (n.red. David Ciceo) atâta poată să spună despre Consiliul Judeţean sau despre mine fiind vorba de câţiva litri de motorină care până la urmă erau pentru binele sau în folosul judeţului Cluj să ne răspundă la acel studiu de fezabilitate de 1, 8 milioane de euro pe care l-a făcut şi l-a plătit pentru intermodal şi astăzi UE şi ministerul Transportului au pus în Master Plan doar un multimodal, deci nu CJ Cluj sabotează Aeroportul Internaţional Cluj ci UE şi ministerul Transporturilor au hotărât că nu se poate face intermodal şi că nu se poate plăti ci doar un multimodal. Intermodalul înseamnă o investiţie de 70 de milioane, multimoldal înseamnă o investiţie de 35 de milioane. Înţeleg supărarea domnului Ciceo care nu poate acoperi acel studiu de fezabilitate care l-a făcut şi l-a plătit pentru intermodal fără să aibă acceptul tuturor celor care au fost implicaţi în acel studiu de fezabilitate. L-am întrebat pe domnul Ciceo de ce de un an de zile nu a venit la Consiliul Judeţean cu toate că avea o adresă de la Agenţia Aeronautică prin care i se spunea că trebuie să intervină în regim de urgenţă asupra APRON 1, asupra acelei parcări despre care vorbea dânsul, că pot să intervină probleme şi pasagerii pot păţi ceva. Domnul Ciceo nu a venit să îşi ia autorizaţie în regim normal pentru că la acea autorizaţie în regim normal trebuia să organizeze o licitaţie. În data de 10 septembrie, când a fost scandalul cu pasagerul 1 milion, când mi s-a înscenat toată treaba, a fost doar o glumă dintre mine şi un jurnalist, s-a făcut presiune pe mine de către domnul Ciceo şi de alţi oameni politici care au fost prezenţi acolo şi care au fost induşi în eroare că eu cu domnul Salanţă nu îi dăm o autorizaţie în regim de urgenţă. Nu putem da o autorizaţie atâta timp cât nu au fost depuse actele. Când a venit domnul Ciceo cu actele şi cu expertiza pe care am cerut-o în data de 11 septembrie a primit autorizaţia în regim de urgenţă. În regim de urgenţă nu trebuia organizată licitaţie. Să ne spună care este problema cu terminalele şi cu actele adiţionale de la terminale, cu studiu de fezabilitate din 2004-2005 legat de CARGO”, a spus Seplecan la finalul şedinţei de CJ.

Seplecan insistă că David Ciceo nu poate ocupa ambele funcţii.

Puteţi să verificaţi în ţară dacă directorul unei regii poate să fie şi şef de CA. Domnul Ciceo nu poate ocupa această funcţie. Dacă până acuma a fost lăsat de alţi preşedinţi de CJ, vorba preşedintelui României «ghinion», eu respect legea, indiferent că este aeroportul sau RAADPP unde de două luni am spus că se va ajunge în această situaţie, vor fi responsabili şi în timp vor plăti. Au blocat acest judeţ, vor să meargă mai departe cu voinţa politică, nu vor să aplice legea, din nefericire totul este în detrimentul locuitorilor judeţului Cluj. Eu am fost alături de domnul Ciceo dar am fost indus în eroare. Această neînţelegere dintre mine şi domnul Ciceo a venit când eu, Mihai Seplecan, am vrut să aplic legea şi m-am debarasat de acea voinţă politică. Credeau mulţi că voi deveni o marionetă, voi dansa cum cum vor ei. Ei trebuie să înţeleagă că lucrurile în ţară s-a schimbat, vreau să aplic legea şi voi lua în parte fiecare regie a CJ să vedem cum s-a desfăşurat activitatea. Ei dau în mine cu pietricele, eu am bombă în mână ca şi informaţii. Timpul le va dovedi şi o să vedeţi că am dreptate. Dacă veneam şi mă făceam în continuare că OUG 109 poate să continue la aeroport fiţi siguri că se făcea autoutilitara, fiţi siguri că era şi motorină, fiţi sigur că poate vindeam şi iarba de pe aeroport, fiţi sigur că poate făceam şi eu 5 acte adiţionale, fiţi sigur că mai făceam şi eu vreo 5 studii de fezabilitate. Problema a fost când eu am vrut să respect legea. Eu stau cu fruntea sus”, a mai spus Seplecan.

Pe ordinea de zi a ședinței de marți a şedinţei de Consiliu Judeţean s-a aflat şi un proiect promovat de preşedintele CJ Cluj Mihai Seplecan privind modificarea regulamentului de organizare și funcționare a Aeroportului.

“David Ciceo nu poate deţine funcţiile de director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie. Este adevărat faptul că în  conformitate  cu  Anexa  nr.  2  la Hotărârea Guvernului nr. 398 din 4 august 1997 privind trecerea unor regii autonome aeroportuare de sub autoritatea Ministerului Transporturilor sub autoritatea consiliilor judeţene, directorul general este şi preşedintele Consiliului de Administraţie, însă această prevedere este în contradicţie cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr.109/2011. În speţă, contradicţia apare între o ordonanţă de guvern şi o hotărâre de guvern, motiv pentru care, în ierarhia actelor normative, ordonanţa are întâietate”, se arată în proiectul de hotărâre.