Actualitate
OPINIE: Vârstele orașului
Odată cu toamna, a început și cea „de-a doua școală” (a studenților), iar Clujul, pe nesimțite, își amestecă vârtos vârstele, interesele și trăirile. Ca în fiecare an, e o transformare însemnată, dar pe care noi, localnicii, din rutină, confort și superficialitate uneori, n-o mai percepem decât prin efectele ei negative și imediat vizibile: mai multe mașini, aglomerație umană cvasigeneralizată, prețuri mai mari, chirii și locuințe mai scumpe etc.
Sunt o serie de date demografice și financiare care conturează un fenomen deja, asupra cărora n-o să insist, fiind de altfel bine-cunoscute: la o populație înregistrată de peste trei sute de mii de locuitori, se adaugă, în cifre relative, o sută de mii de studenți (și elevi), adică un sfert din totalul brut al locuitorilor, raport care influențează substanțial toate datele traiului în comun, de la „PIB-ul local”, venituri și locuri de muncă, până la indicatori de consum și frecvență de evenimente, ce se clasifică toate la capitolul efecte pozitive. Iar dacă acestea „nu se văd” imediat, cu siguranță „se simt”, pe termen mediu și lung.
Bunăoară, zilele trecute am citit o statistică a salariului mediu la nivel național, unde Clujul se situează pe poziția a treia (practic,a doua), după București, pe locul următor fiind județul … Ilfov (de fapt, tot București). Explicația veniturilor mai mari din Cluj era dezvoltarea industriei IT, desigur reală, dar insuficientă și care nu oferă tabloul complet. Căci, pe de-o parte, firmele de IT au venit la Cluj tocmai pentru că au găsit aici o bază serioasă de recrutare și de selecțiea forței de muncă, Clujul universitar oferind două centre importante de formare specialiști IT (Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea Tehnică).
Pe de altă parte, salariile sunt mai mari pentru că angajatorii au venituri care le permit asta și, în același timp, se plătește calificarea, este mai bine remunerat personalul instruit și specializat, la a cărui formare contribuie și școala.
Cu alte cuvinte, ne place sau nu ne place, vrem-nu vrem, relativa bunăstarea a clujenilor (raportată, bineînțeles, doar la intern) are legătură cu școala, chiar prin mai multe fire. Însă nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, să credem că atât în învățământ, cât și în economie, lucrurile au atins desăvârșirea. Constatăm doar un lucru cert, că emulația universitară este principala sursă de venit a orașului nostru.
Dar nu la efectele lucrative am vrut să mă gândesc acum în primul rând, ci la cele de natură umană și spirituală. Căci nu e doar statistică scăderea mediei de vârstă a unui oraș, atunci când un sfert din populație are, mereu, între 18 și 25 de ani (să zicem) și când intră în fiecare an câte 10-15 mii de „oameni noi” și tineri, dintre care unii nu-l vor mai părăsi niciodată. E și puțină poezie aici, dar înseamnă și un anume ritm și puls al vieții, înseamnă intensitate și un plus de aspirație și motivație, înseamnă și un suflu mereu proaspăt de elan, dorință, emoție și sentimente, pe care nu le poate nimeni nega, nici ignora. E imposibil să nu vedem și întâlnim acești tineri, la fiecare pas pe care-l vom face în oraș. Vor fi, cu siguranță, în mall-uri (în curând, vor primi cadou unul nou, lângă Complexul Hașdeu), vor aglomera fast food-urile și donuteriile și vor ocupa, până la refuz, cluburile de noapte. Tot ei vor frecventa sălile de cinematograf și se vor abona la spectacolele Teatrului Național și ale Operei Române (sperăm că și repertoriul acestora ține cont de asta). Pot fi întâlniți, de asemenea, la nenumăratele evenimente muzicale și sportive, la tot felul de festivaluri etc.
Nu în ultimul rând (e adevărat că nu toți), studenții vor popula sălile de lectură ale bibliotecilor și sălile de curs, pentru a-și dedica o parte a „vârstei de aur” studiului, lecturii, formării, carierei etc. Este într-adevăr pentru ei timpul și momentul tuturor încercărilor, al începuturilor, a experiențelor și al primelor roade, un amestec unic de rațiune și nechibzuință, de calcul și ignoranță, de seriozitate și „nebunie tinerească”.
Experiențele trăite în această perioadă de grație, printre noi, alături de noi, sub ochii noștri, profunde și diverse, rămân de neșters pentru toată viața. E de netăgăduit că, dacă s-ar putea vorbi despre emoție și sentimente în termeni de cantitate, orașele universitare ar fi pe primul loc în orice top. E timpul cunoașterii de sine, al cunoașterii celuilalt și a celorlalți, cu un ultimul „pardon” îngăduit al vieții. Nu cunosc oameni care să nu aibă nostalgia studenției și nu cunosc eu pe cineva care să fi trecut prin Cluj și să nu-l regrete (or fi existând, totuși, mă gândesc).
În cele din urmă, importantă pentru noi toți nu e fiecare experiență în parte (acesta fiind un bun individual), ci rezultanta acestor energii comune și împrejurări favorabile, ce înseamnă ea, cum o gândim și o interpretăm și ce avem de făcut, fiecare dintre noi.
Generația lor nu are nimic și nu a pierdut nimic încă, generația matură are totul și a pierdut totul deja, fără să recunoască. „Bătrânii” ar vrea să fie mai buni, dar uneori nu pot și nici nu (mai) știu. Să-i lăsăm și să-i ajutăm pe ei să ne facă mai bunipe noi.