monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Şir domino din peste 3.000 de piese de BCA, format între două pieţe din Cluj, pe 1,2 kilometri – GALERIE FOTO

Un şir domino din peste 3.000 de piese de BCA a fost format, sâmbătă, din Piaţa Unirii până în Piaţa Mihai Viteazu din Cluj-Napoca, pe o distanţă de 1,2 kilometri, în cadrul unui proiect de conectare a comunităţii, după care a fost dărâmat, la eveniment asistând câteva sute de persoane.

sursa foto: www.facebook.com/events/1473784842949995/

Preşedintele Fundaţiei AltArt Cluj-Napoca, Szakats Istvan, unul dintre organizatorii manifestării "Cluj Dominoes", a declarat, sâmbătă, că toate piesele de domino folosite vor fi donate ulterior comunităţii de romi de la Pata Rât, pentru construirea unor camere de locuit.

"Am derulat la Cluj-Napoca proiectul «Cluj Dominoes», de conectare comunitară, cu sprijinul asociaţiei britanice Station House Opera, care a creat primul asemenea joc de domino în anul 2009, la Londra, după care au urmat Copenhaga, Stockholm, Marsilia, Helsinki şi Ljubljana. Acţiunea a făcut parte din proiectul Create to connect, finanţat cu fonduri europene. Am amplasat, cu ajutorul a peste o sută de voluntari, din Piaţa Unirii până în Piaţa Mihai Viteazu, pe o lungime de 1,2 kilometri, un număr de 3.200 de piese de domino din BCA, cu dimensiuni de 60 x 25 x 10 centimetri, scopul fiind mobilizarea comunităţii prin nivelul de participare la o construcţie, care apoi a fost dărâmată printr-o singură mişcare, conform principiului domino-ului. Toate piesele folosite în acest joc vor fi donate, ulterior, comunităţii de romi de la Pata Rât, pentru a se construi mai multe camere de locuit", a spus Szakats.


Traseul şirului de piese de domino a început în Piaţa Unirii şi a străbătut zona centrală a municipiului, trecând pe trotuare şi carosabil, prin curtea Consulatului Ungariei, prin faţa Casei Matei, Piaţa Muzeului, prin baruri şi magazine, pe Bulevardul Regele Ferdinand, magazinul Central, Cinema "Florin Piersic", pentru a ajunge în final în faţa statuii lui Mihai Viteazu din piaţa cu acelaşi nume.

Dărâmarea pieselor de domino a durat circa 20 de minute, la eveniment asistând sute de persoane.


Proiectul "Cluj Dominoes" a necesitat o finanţare de 16.000 de euro din programul Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene şi a fost inclus în calendarul programului Cluj-Napoca 2015 - Capitală Europeană a Tineretului.

Etichete: centru