monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Se extinde sistemul informatic din asigurările de sănătate

Sistemul informatic unic integrat introdus de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se va extinde şi la celelalte case de asigurări de sănătate.

O Hotărâre de Guvern, aflată în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, relevă faptul că sistemul informatic unic integrat al sistemului de asigurări de sănătate se extinde şi la Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (CASA OPSANJ). Potrivit documentului, anul trecut s-a realizat o versiune centralizată on-line a sistemului informatic şi „această versiune a adus beneficii atât în ceea ce priveşte utilizarea acestuia de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale cât şi cu privire la  utilizarea acestuia de către casele de asigurări de sănătate, precum şi de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”.

De asemenea, în Hotărârea de Guvern se precizează că versiunea on-line a sistemului informatic este şi o precondiţie pentru introducerea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, a prescripţiilor electronice şi a dosarului medical electronic, cât şi asigurarea interoperabilităţii cu sisteme similare din Uniunea Europeană.

Conform hotărârii, în prezent asiguraţii din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti întâmpină greutăţi în ceea ce priveşte acordarea serviciilor medicale din pachetul de bază pentru care aceştia şi-au îndeplinit obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate din cauză că nu sunt incluşi în baza de date centralizată realizată în anul 2010. În document se mai arată că din acest motiv este necesară extinderea versiunii centralizate de raportare şi decontare a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale a sistemului informatic din sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru CASA OPSNAJ.