monitorulcj.ro Menu
Actualitate

De astăzi putem cumpăra bilete de autobuz de la automate. Cum funcţionează aparatele - VIDEO

Sistemul de ticketing pentru transportul în comun a fost încheiat în urmă cu aproximativ o săptămână. De astăzi, este funcţional un singur automat pentru bilete, urmând ca treptat să intre în uz şi celelalte.

De astăzi putem cumpăra bilete de autobuz de la automate

Automatul de bilete din staţia Someşul din Mărăşti este funcţional. Acesta este primul automat care a fost pus în funcţiune. Astăzi, în jurul orei 11.30, echipele firmelor care s-au ocupat cu implementarea sistemului de ticketing au dat startul primului automat pentru bilete şi abonamente din oraş. Deocamdată se pot cumpăra doar bilete, urmând ca pe parcurs automatele să elibereze şi carduri pentru abonamente.

Primarul Emil Boc a declarat săptămâna trecută că vor fi puse în funcţiune câte două-trei automate pe zi pe parcursul lunilor septembrie şi octombrie. Cardurile nenominale vor fi puse în vânzare începând cu luna octombrie, urmând ca din noiembrie să fie înlocuite şi abonamentele nominale cu carduri. “Din luna octombrie, începe şi vânzarea cardurilor nenominale, de la automate. Aceasta înseamnă că o persoană poate să îşi cumpere un card nenominal pe care să încarce o sumă de bani cu care să circule o oră, două ore, o zi şi să folosească sistemul de card în tot oraşul pentru a circula cu autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul. Din noiembrie se vor deschide toate centrele de vânzare pentru carduri nominale şi care vor înlocui actualele legitimaţii de călătorie din carton. Aceste centre vor fi în număr de şapte şi vor fi deschise pe parcurs”, a spus Boc, săptămâna trecută.


Aproximativ un an va exista în paralel actualul sistem pentru ca lumea să se obişnuiască. În total, sunt 61 de automate de bilete. Sistemul de ticketing a fost realizat de asocierea Ramb Sistem SRL – CS Vision SRL. Valoarea proiectului este de 26 milioane lei, cu TVA.