Actualitate
700 de kilograme de legume, confiscate de polițiștii clujeni
Poliţiştii clujeni au confiscat aproximativ 700 de kilograme de legume, transportate fără documente, în urma unui control în trafic.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Turda au identificat joi un conducător auto care transporta produse agroalimentare, fără a îndeplini condiţiile legale.
Astfel, în jurul orei 09.00, pe strada Piaţa Basarabiei din municipiul Turda a fost oprit pentru control un autovehicul cu care se transportau legume şi fructe.
„În urma controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta documente de provenienţă pentru circa 700 de kilograme de produse agroalimentare.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 12/1990, iar produsele transportate ilicit, în valoare aproximativă de 700 lei, au fost confiscate şi predate unei unităţi de profil”, spun reprezentanții IPJ Cluj.