monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Angajaţii din administraţie s-au unit împotriva Guvernului şi ameninţă cu greva generală

Organizaţiile sindicale din România s-au unit împotriva Guvernului condus de Victor Ponta şi ameninţă că intră în grevă dacă nu le sunt îndeplinite revendicările.

Astfel, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie – FNSA, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Locală - SED LEX, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică - PUBLISIND şi Federaţia Sindicatelor Pro Administraţie din România – FSPAR au încheiat un protocol de colaborare pentru organizarea în comun a acţiunilor de protest  în vederea soluţionării revendicărilor salariaţilor din administraţia publică locală.

În data de 17.06.2015 a avut loc o întâlnire a preşedinţilor acestor federaţii, ocazie cu care s-a notificat Guvernul României, solicitând respectarea procedurilor legale privind organizarea  concilierii în vederea soluţionării revendicărilor.


Care sunt revendicările angajaţilor din administraţia publică?

1. Corelarea prevederilor Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice cu legislaţia specifică funcţiei publice şi legislaţia muncii, punerea în aplicare a acesteia în regim de urgenţă în anul 2015.

2. Reacordarea drepturilor suspendate (plata orelor suplimentare, premii, salarii de merit) şi a drepturilor abrogate (al -13-lea salariu şi prima de vacanţă).


3. Dreptul la negociere colectivă.

„În cazul în care nu se va ajunge la un acord privind revendicările federaţiilor semnatare, în termenele prevăzute de Legea dialogului social, organizaţiile noastre vor proceda la organizarea şi declanşarea grevei generale pe termen nelimitat în administraţia publică locală din România. Situaţia disperată în care se află salariaţii din administraţia locală din România, i-a determinat pe mulţi dintre aceştia să ia decizia de a recurge la o formă de protest extremă – greva foamei în faţa Guvernului României”, au declarat reprezentanţii sindicatelor din administraţie.