monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Consilierii județeni PSD: “Ne-am dovedit neputinţa când noi promitem atragerea investitorilor şi locuri de muncă”

Cu 24 de voturi pentru şi opt abţineri, proiectul de hotărâre privind încetarea contractului de finanțare pentru parcul industrial Tetarom IV a fost adoptat de consilierii judeţeni. Cu alte cuvinte, judeţul Cluj a pierdut o finanţare europeană nerambursabilă de aproximativ 18 milioane de lei. Singurii care nu au susţinut acest proiect şi implicit pierderea banilor au fost consilierii judeţeni de la PSD.

“Este un proiect greu, proiectul de hotărâre privind încetarea contractului de finanţare. Este o decizie foarte geu de luat. Am avut de ales între a a face sau a nu face, a sta în stand by şi să pierd banii sau de a lua o decizie şi să fiu un bun gospodar. Vorbim de un proiect cu o valoare de 35 milioane de lei, din care Consiliul Judeţean trebuia să participe cu jumătate. S-a licitat o proiectare, s-a câştigat şi până la urmă s-a dovedit ca fiind un proiect prost. A trecut destulă vreme, ni s-a cerut revizuirea proiectului, a dat ca soluţii generarea unor costuri suplimentare exorbitante. Pentru acea finanţare europeană de 17 milioane de lei pe care i-ar fi primit Consiliul Judeţean Cluj, ar fi trebuit, fără a avea la acel moment preţurile pe aducţiunea de gaz, să coparticipăm cu încă 50 de milioane de lei. La un calcul mărunt pe 80 de hectare la un parc industrial, la ce politică au Consiliul Judeţean şi Tetarom, aceşti bani se întorceau la bugetul de stat prin închirirea acelor spaţii în 142,8 ani. Când vedem care e starea drumurilor, când avem alte proiecte mai stringente, nu ne putem permite să mergem mai departe cu acest proiect. Şi asta din cauză că acea proiectare era greşită din start, lipsesc cantităţi enorme de săpătură. Primul obiectiv din contract era finalizarea în acest an, lucru irealizabil. Renunţăm la finanţarea europeană, nu la parcul industrial”, a declarat Vakar Istvan, preşedintele CJ Cluj.

Consilierii judeţeni au cerut, aproape la unison, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi pentru această pierdere.


“Noi pierdem bani europeni pe bandă rulantă, cheltuim bani pntru a fi în acele proiecte şi nu se întâmplă nimic. Să ne concentrăm pe problemele Clujului. Nu putem pierde banii oamenilor care plătesc taxe şi impozite şi cu nonşalanţă nimeni nu răspunde”, a replicat consilierul judeţean Rareş Rusu.

“Unde sunt vinovaţii, cine trebuie să plătească? Am avut pe acest proiect manageri de proiect, de ce nu am ştiut că lipsesc de acolo cantităţi, sunt probleme, pierdem banii, v-a impus un om politic să faceţi sau să nu faceţi ceva? Spuneti pe faţă, nu vă acuză nimeni de nimic. De ce nu ne spuneţi şi nouă consilierilor judeţeni? Dacă au ceva de spus să vină să ne spună, nu să lase totul pe ultimul moment”, a adăugat Mihai Seplecan.


În schimb, PSD-iştii au precizat că ei nu pot susţine şi vota acest proiect care practic echivalează cu pierderea finanţării europene, când ei în campania electorală au promis atragerea investitorilor şi crearea de noi locuri de muncă.

“Consiliul Judeţean să se îndrepte împotriva firmei respective pentru a cere despăgubiri, eu nu am cum să votez acest proiect. Sunt unul care a susţinut acest proiect, am votat pentru demararea lucrărilor, acum să votez pentru încetare? A venit inclusiv ministerul dezvoltării la Cluj, a semnat proiectul, am promis că acest parc industrial se va face, am promis atragerea investitorilor, am promis locuri de muncă. Suntem în faza în care ne-am dovedit neputinţa să ducem la final acest proiect. Colegii să voteze, eu nu am cum să votez aşa ceva”, a precizat Remus Lăpuşan (PSD).


“Practic, noi singuri vom vota să renunţăm la bani europeni”, a spus şi Dănuţ Canta (PSD).

“Politic ştiu că este greu, nu dă bine, dar mai bine dau 50 de milioane din banii contribuabilului şi să-i recuperăm în 150 de ani?”, a replicat Vakar Istvan?


Consilierii judeţeni au cerut şi punctul de vedere al directorului Tetarom, Viorel Găvrea pe care l-au acuzat că nu-şi asumă eşecul acestui proiect.

“S-a avut o singură misiune în acest proiect şi acest lucru s-a stabilit prin hotărâre de Consiliu Judeţean. Să obţinem titlul de parc industrial. L-am obţinut, contractul de finanţare a fost semnat de către judeţul Cluj, nu de Tetarom, nu am făcut parte din unitatea de implementare, nu am urmărit procedurile de derulare. Acest lucru l-a facut CJ Cluj prin angajaţi. Nu e plăcut, e extrem de neplăcut, nu sunt deloc încântat că acest contract de finanţare trebuie oprit. Ca un bun gospodar şi eu aş zice în acest moment să se oprească. Slavă Domnului că nu am cheltuit niciun ban european, susţin continuarea proiectului, să mergem înainte pe etape cu resurse mai puţine pentru a avea un parc industrial mai mic”, a declarat Găvrea.


Răspunsul lui Găvrea nu a fost pe placul consilierilor judeţeni.

“Domnul Găvrea nu îşi asumă absolut nimic din această situaţie, unde a fost domnul Găvrea în ultimii 4 ani? Nu înteleg de ce acum nu-şi asumă nimic parcă am discuta despre abatorul din Jucu sau Iclod. Nu a venit niciodată în CJ cu propuneri de buget, cu situaţii financiare”, a replicat Steluţa Racolţa.

“Nu dumneavoastră încasaţi banii, cine încasează, dumneavoastră cam pe unde sunteţi? Unde staţi? Foarte bună întrebarea colegei mele. Ce rol aveţi dumneavoastră”, a spus şi Canta.

“Cu tot respectul, nu înţeleg întrebarea”, a replicat Găvrea.

La final, consilierii judeţeni au votat pentru încetarea contractului de finanţare pentru Tetarom IV.

Articol scris de Carmen Bizău şi Roxana Cuceu, studente la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I