monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bucureștiul - cel mai corupt, Sălaj - cele mai puține condamnări pentru corupție

Bucureștiul, urmat de județele Maramureș, Bacău și Caraș-Severin se află în topul național al corupției, Capitala având 4,71 condamnări la 10.000 de locuitori, iar la polul opus se află județele Sălaj și Mehedinți, relevă "Harta corupției locale" - o analiză lansată miercuri de România Curată și Societatea Academică din România.

Analiza a fost întocmită pe baza datelor obținute de la Direcția Națională Anticorupție, care a publicat 3.125 de comunicate referitoare la condamnările definitive în cazurile instrumentate de către procurorii anticorupție, în perioada 2010 — 2014.

În ceea ce privește condamnările în această perioadă, 2.143 au fost cu suspendare, în timp ce 982 cu executare.


"Un lucru care nu este evident — uitați-vă la o comparație între pedepsele cu executare și pedepsele cu suspendare, între două categorii de persoane: persoane cu funcții importante și persoane cu funcții neimportante, primii nu sunt la risc atât de mare ca restul lumii, dovadă că ei iau totuși mai mult pedepse cu suspendare decât pedepse cu executare față de simplii muritori", a afirmat președintele SAR, Alina Mungiu Pippidi.

Un alt aspect relevat de Harta corupției locale este reprezentat de ponderea mare a primarilor condamnați pentru corupție în perioada menționată. Astfel, între 2010 și 2014 au fost condamnați definitiv 56 de primari și 16 viceprimari.


"Cert este că avem oameni foarte corupți ca primari, pe care lumea continuă să îi aleagă, pentru că oamenii nu au de ales. Am găsit o asociere semnificativă între numărul de condamnări DNA pe un județ și participare la vot. Lumea nu se duce la vot sau se duce din ce în ce mai puțin la vot în județele corupte, pentru că percepe că nu are de ales. Aceiași oameni politici se prezintă din partea feluritelor partide și percepția este că sunt toți la fel de corupți", a arătat Pippidi.

Ea a explicat că baza de date pe care s-a construit Harta corupției locale va fi disponibilă pe site-ul www.romaniacurata.ro, harta fiind interactivă și ușor de utilizat de cei interesați.


"Ceea ce ne interesează pe noi este corupția la nivel sistemic și controlul corupției, capacitatea societății de a păstra corupția ca o excepție, pentru că niciodată n-ai să poți să-l oprești pe unul, care e profund imoral, să ia o mită, dar ceea ce încerci să oprești este să nu ai o vamă în general coruptă, să nu ai o poliție în general coruptă, să nu ai un fisc în general corupt", a declarat Pippidi.

Ea a vorbit despre patru arii pe care s-au concentrat cercetările: alocare de contracte publice, alocare de servicii către cetățeni, alocări către guvernul subnațional — "celebrul fond de rezervă" și favoritismul în materie de legislație.


"E interesant de urmărit și de spus așa: din 100 de legi pe care le dă Parlamentul României, câte din ele sunt cu adevărat legi în interesul general, pe care un studiu de impact, de politici publice etc le-ar putea dovedi, și câte din ele în realitate favorizează grupuri între care poți găsi o legătură cu cei care au inițiat sau au aprobat legea", a afirmat Pippidi.

Ea a adăugat că ceea ce încearcă SAR să facă este o abordare științifică a corupției, de la fapte, la baze de date, deoarece acestea permit o perspectivă sistemică pe care nu o poți avea din cazuri individuale.


"Noi încercăm să ne mutăm de la situația în care lucrăm pe cazuri — cazuri pe care lucrăm în continuare cu drag—, dar partea interesantă este cum lucrăm în general și aici avem mai multe exemple, cum ar fi condamnările în dosare DNA pe județe, pe care le-am agregat într-o hartă interactivă", a mai spus directorul SAR.

Etichete: coruptie mita