Actualitate
ATAC ARMAT la Palatul de Justiţie din Milano. Trei persoane, printre care un judecător, au fost ucise
Trei persoane, printre care un judecător, au fost ucise într-un atac armat comis joi, în Palatul de Justiţie din Milano, de un bărbat care era inculpat pentru bancrută frauduloasă. Autorul atacului armat a fost prins de carabinieri într-o localitate din apropiere, relatează Corriere della Sera în ediţia electronică.
Claudio Giardiello, inculpat pentru bancrută frauduloasă, a intrat joi în Palatul de Justiţie din Milano şi a tras mai multe focuri de armă asupra unor persoane, la etajul al treilea al imobilului.
Trei persoane au fost ucise şi alte două rănite. Fernando Ciampi, un judecător care se ocupă de cazuri de faliment, a fost împuşcat mortal în biroul său, situat la etajul al doilea. Cea de-a doua persoană ucisă este avocatul Lorenzo Alberto Claris Appiani.
Giardiello, bine înarmat, ar fi intrat în Palatul de Justiţie însoţit de un avocat, astfel că a reuşit să evite controlul cu detectoarele de metale.
În urma atacului, Palatul de Justiţie a fost evacuat, iar poliţiştii l-au căutat pe atacator, care iniţial se afla în clădire. El a reuşit ulterior să fugă cu o motocicletă, dar a fost prins la scurt timp de carabinieri.
Ministrul italian de Interne, Angelino Alfano, a confirmat că autorul atacului armat a fost prins de carabinieri la Vimercate, o localitate situată în apropiere de Milano.