Actualitate
A încercat să fure de la o femeie în autobuz. Deznodământul a fost unul neaşteptat
Un bărbat de 45 de ani din Alba a încercat să-i fure geanta unei femei în timp ce călătorea cu autobuzul.
O femeie în vârstă de 39 de ani a sesizat poliţia în jurul orei 17:00 despre faptul că un bărbat a încercat să-i fure diverse bunuri din geantă.
În timp ce se afla în autobuz, femeia l-a prins pe bărbat în momentul în care a introdus mâna în geantă.
Bărbatul de 45 de ani din judeţul Alba a fost reţinut pentru 24 de ore marţi, 7 aprilie, pentru tentativă de furt calificat.
„Poliţiştii de investigaţii criminale, cu sprijinul călătorilor din vehicul, care au dat dovadă de spirit civic, l-au identificat şi reţinut, pentru 24 de ore, pe cel care ar fi comis fapta. Cercetările continuă faţă de bărbatul, de 45 de ani, din Miceşti, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.