Actualitate
Emil Boc o ajută pe Monica Iacob Ridzi cu chestiuni familiale şi umane
Fostul ministru Monica Iacob Ridzi a ajuns marţi seara la Spitalul Penitenciar Jilava, unde a fost transferată, la cerere, din motive medicale. Drumul a durat 24 de ore. Ce spune fostul premier Emil Boc despre situaţia lui Ridzi şi despre drumul de 24 de ore.
Fostul premier Emil Boc a declarat miercuri că ţine legătura cu soţul Monicăi Iacob Ridzi şi o sprijină uman, medical şi familial. “Ţin legătura cu soţul doamnei Ridzi, în condiţiile în care se va întoarce la Cluj pentru a o ajuta cu tot ceea ce înseamnă familie şi chestiuni umane. Detalii nu am cu privire la deplasarea sau prezenţa la Bucureşti. Probabil că va trebui să se întoarcă în limita celor 21 de zile pentru a fi în faţa comisiei care va stabili regimul semideschis sau închis de detenţie după perioada de carantină şi locul unde va fi defăşurată activitatea după cele 21 de zile de carantină. În acest sens, doar ţin o legătură umană şi natural cu soţul doamnei Ridzi de a o sprijini medical, familial şi uman, cât este posibil”, a spus Emil Boc.
Întrebat de jurnalişti cum comentează faptul că Monica Iacob Ridzi a ajuns la Jilava după un drum de 24 de ore, Boc a subliniat că cei abilitaţi trebuie să îşi dea cu părerea. “Să îi lăsăm pe cei abilitaţi să se pronunţe. Eu ce pot din punct de vedere uman cu asta mă ocup, restul este treaba autorităţilor să se implice şi să rezolve problemele existente pentru că, într-adevăr este vorba de un om bolnav”, a punctat fostul premier.
Monica Iacob Ridzi a ajuns la Spitalul Penitenciar Jilava, unde a fost transferată, la cerere, din motive medicale, de la secţia din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, după un drum de 24 de ore, potrivit unor surse din Administraţia Naţională Penitenciarelor, citate de Mediafax.
Ridzi a plecat de la Cluj, luni seară, fiind transferată în baza unei solicitări personale de internare în spital, ea motivând că suferă de mai multe boli şi că se simte rău. Începând de miercuri, ea va fi supusă investigaţiilor medicale solicitate. “Monica Iacob Ridzi a fost transferată nu în baza unei decizii a instanţei, ci în baza unei solicitări personale de internare în spital, motivând că suferă de mai multe boli şi că se simte rău. Va fi consultată, i se va aplica tratamentul de care are nevoie, iar dacă medicii vor decide, cel mai probabil, va fi adusă înapoi la secţia exterioară a Penitenciarului Gherla”, au declarat, luni, pentru Mediafax, surse din cadrul penitenciarului clujean.
Fostul ministru Monica Iacob Ridzi a cerut Penitenciarului Gherla stabilirea unui regim semideschis de executare a pedepsei, invocând faptul că suferă de numeroase afecţiuni medicale, printre care trombofilie şi leuconeutropenie.
"Singura modalitate prin care pot evita formarea de cheaguri în venele profunde ale membrelor inferioare este să mă plimb cel mult la două ore, aspect imposibil într-un regim închis de executare a pedepsei", a explicat fostul ministru.
Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat la Poliţia Judeţeană Cluj, fiind încarcerată la secţia exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, unde va sta în perioada de carantină.