monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Care sunt localităţile "fantomă" din judeţul Cluj

Un grup de tineri pasionați de programare din Cluj-Napoca a realizat o hartă interactivă a localităților fictive din România. În judeţul Cluj există şapte astfel de aşezări.

Potrivit site-ului localităţifantomă.ro, „în România există 126 de localități care nu au locuitori, sunt amplasate în mijlocul unui lac sau a unei deversări de deșeuri toxice, sunt lipsite de orice fel de imobil sau au fost mutate în componența unor Unități Administrativ Teritoriale vecine, păstrându-se totuși și fosta înregistrare a localității ce trebuia să dispară. Aceste localități, ce uneori delimitează un teren viran, sterp, există în datele publice administrate de multe din instituțiile României”.

Clujenii au realizat această hartă (care poate fi accesată AICI) pe baza recensământului din anul 2011. Aceștia au identificat localitățile pustii sau cu un număr foarte mic de locuitori, iar apoi au căutat date despre aceste așezări.


Printre localitățile clujene care se află pe această hartă se numără: Giurcuţa de Jos (comuna Beliş), Peştera, (aparține de orașul Dej), Lunca Bonţului (comuna Fizeşu Gherlii), Borşa-Crestaia (comuna Borşa), Stârcu (comuna Ceanu Mare), Andici (comuna Ceanu Mare) și Morţeşti (comuna Ceanu Mare)