monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Presa europeană, în doliu după atacul asupra săptămânalului francez Charlie Hebdo

Şocul resimţit după sângerosul atentat împotriva săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo transpare joi în presa franceză şi europeană, unde multe dintre publicaţii prezintă un fond negru.

FRANŢA

În presa franceză, fondul negru şi caricaturile aduc un omagiu celor 12 morţi, dintre care caricaturişti renumiţi, în atentatul comis miercuri la Paris împotriva săptămânalului Charlie Hebdo.

"Toţi suntem Charlie", titrează cotidianul Liberation (stânga). Menţiunea, scandată de numeroşi manifestanţi în timpul reuniunilor de miercuri seara, se regăseşte deseori ca etichetă în paginile ziarelor.


"Libertatea asasinată", afirmă la rândul său cotidianul conservator Le Figaro, care publică fotografiile a şase victime: caricaturiştii Cabu, Charb, Honoré, Tignous, Wolinski şi cronicarul Bernard Maris.

Într-un editorial intitulat "Războiul", directorul cotidianului anunţă "un adevărat război, desfăşurat nu de asasini din umbră, ci de ucigaşi metodici şi organizaţi, a căror sălbăticie calmă îţi îngheaţă sângele".


Cotidianul Les Echos face apel la înfruntarea "barbariei" şi publică ultima caricatură a lui Charb.

Editorialul atacă "ticăloşii cu cagule (care) au declarat război Franţei, democraţiei noastre, valorilor noastre".


"Barbarie", pe fond negru, titrează şi cotidianul gratuit 20 Minutes.

BELGIA

În Belgia, cotidianul economic L'Echo titrează "Toţi Charlie" pe fond negru, în centrul primei sale pagini, care reproduce 17 coperţi ale Charlie Hebdo. Varianta sa flamandă, De Tijd, prezintă o primă pagină neagră aproape în întregime, marcată de cuvintele "Je suis Charlie" ("Sunt Charlie"), în franceză.


Toată pagina întâi a cotidianului flamand De Morgen este ocupată de o caricatură care reprezintă cu roşu pe fond alb un terorist care agită un Kalaşnikov şi care strigă "Sunt înarmaţi!" în faţa unui personaj aflat în afara câmpului vizual înarmat cu un simplu creion.

Editorialistul La Libre Belgique, Francis Van de Woestyne, apreciază că "acest atac este, în impactul, în violenţa sa, la fel de important ca cel care a vizat New York-ul la 11 septembrie 2001. Mâine, în opt zile, într-o lună, alţi terorişti vor ataca. În numele unui dumnezeu, unui profet al cărui mesaj îl distorsionează".


MAREA BRITANIE

În presa britanică, Daily Mail şi Daily Telegraph titrează ambele pe prima pagină "Războiul împotriva libertăţii", cu o fotografie a atentatului ce prezintă doi agresori îndreptându-şi armele împotriva unui poliţist care zace la pământ.

În acelaşi spirit, The Times titrează pe prima pagină "Atac împotriva libertăţii", iar The Guardian "Atac împotriva democraţiei".

The Guardian subliniază în editorialul său că jurnaliştii de la Charlie Hebdo, care au satirizat mereu creştinismul, "nu au văzut vreun motiv anume pentru a arăta mai multă înţelegere faţă de alte religii".

GERMANIA

"Atacul împotriva jurnaliştilor de la Charlie Hebdo ţinteşte în inima democraţiei - libertatea presei", scrie pe site-ul său cotidianul conservator german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), apreciind că, în lupta împotriva terorismului, "nu trebuie să dai înapoi".

"Da, într-un fel, este o luptă a civilizaţiilor", afirmă cotidianul, care face apel totuşi la "păstrarea cumpătului".

"Nu trebuie să ne lăsăm reduşi la tăcere de masacrul comis la Charlie Hebdo", apreciază pe site-ul său Tagespiegel.

"Je suis (ich bin) Charlie !", afirmă pe site-ul său de Internet Tageszeitung (stânga). "Scopul teroriştilor este să răspândească teamă şi frică. Cu atacul de miercuri, teama s-a instalat deja în redacţii", apreciază cotidianul.

PORTUGALIA

"Europa nu se teme", titrează la rândul său ediţia online a săptămânalului portughez Expresso, subliniind că mii de europeni au ieşit în stradă "pentru libertatea de exprimare, împotriva barbariei terorismului".

"Nu trebuie să cedăm şantajului respingător al terorii. Şi să transformăm ura lor în înfrângere", scrie cotidianul de referinţă Publico, într-un editorial intitulat "Lupta împotriva urii, apărarea libertăţii".

SPANIA

În Spania, un editorial publicat pe site-ul de Internet al postului de radio Cadena Ser afirmă: "caricaturiştii nu sunt vinovaţi de nimic, nici glumele, nici ultima carte (a scriitorului francez Michel) Houellebecq care anticipează o Franţă islamistă în 2022. Nu, să nu ne înşelăm asupra remediului: soluţia nu este mutilarea libertăţilor, ci combaterea fanatismului, a urii iraţionale, a obscurantismului şi ignoranţei".

DANEMARCA

Cotidianul danez Berlingske afişează pe prima pagină un desen reprezentând o foaie de hârtie albă pe care scrie cu negru "Charlie Hebdo", înconjurată de urmele a 12 gloanţe, o referire la cei 12 morţi.

În partea de jos, un text afirmă că "democraţia şi libertatea de exprimare nu trebuie şi nu ar trebui sufocate".

"Totuşi, este evident că pentru mulţi concluzia evidentă va fi să se menţină discreţi, să se ascundă şi să evite provocarea unor emoţii puternice. Dar nu ar trebui să ne ascundem, pentru că atunci vom ceda în faţa unei culturi a ameninţărilor inacceptabile", continuă cotidianul.

ITALIA

Sub titlul "atac la adresa libertăţii tuturor", cotidianul italian Corriere della Sera vorbeşte despre "inamicii (revistei) Charlie Hebdo şi ai libertăţii noastre". "Responsabilii pentru acest atentat care au comis un masacru la sediul săptămânalului nu suportă libertatea şi refuzul acesteia de a se înclina în faţa vreunei autorităţi", scrie editorialistul publicaţiei. 

La Repubblica, un alt cotidian de mare tiraj din Italia, denunţă într-un editorial "terorismul islamist" care a atact "un simbol al democraţiei: un ziar", în timp ce cotidianul din Roma Il Messaggero vorbeşte despre un "masacru islamist împotriva libertăţii".

POLONIA

"Profetul răzbunat cu sânge", titrează cotidianul conservator polonez Rzeczpospolita, explicând că "săptămânalul satiric Charlie Hebdo a căzut victimă războiului declarat Franţei de islamişti".

Cotidianul online Gazeta.pl, din cadrul grupului primului cotidian polonez Gazeta Wyborcza (centru stânga), publică 13 "dintre cele mai de impact coperţi ale Charlie Hebdo" - dintre care unele vizându-l pe papă, cu comentariul "Ei nu au cruţat pe nimeni, nimic nu era sacru pentru ei".

Organizaţia pentru apărarea libertăţii presei, cu sediul în Franţa, Reporters sans frontières, a lansat, miercuri, într-un comunicat "un apel internaţional către toţi directorii media să publice începând de mâine (joi) caricaturile revistei îndoliate".

"Libertatea de informare nu se va estompa în faţa barbariei şi nu va ceda şantajului celor care atacă democraţia noastră şi valorile noastre republicane", adaugă comunicatul RSF.