monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Hoț din mașini, prins de polițiști după ce a jefuit cinci autoturisme în Mărăști

Un hoț de mașini a fost prins marți, 16 decembrie, de polițiștii clujeni el fiind bănuit că a furat, din cinci mașini aflate în cartierul Mărăști, mai multe bunuri în valoare de aproximativ 4.700 lei.

În urma unor investigații, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca - Secţia 2 Poliţie au depistat un bărbat, de 26 de ani, suspectat de comiterea mai multor furturi din autoturisme.

„Din cercetări a reieşit că în cursul lunii noiembrie, pe timp de noapte, tânărul ar fi forţat portierele a cinci autoturisme, parcate pe raza cartierului Mărăşti. Din interior, acesta şi-ar fi însuşit bani, telefoane mobile şi tablete, cauzând un prejudiciu de circa 4.700 de lei. Din prejudiul total reclamat de cele cinci părţi vătămate, poliţiştii au reuşit să recupereze aproximativ 40% din pagubă” au declarat reprezentanții IPJ Cluj.


Potivitit aceleiași surse, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţişti, sub aspectul comiterii infracţiunii de „furt calificat”, faptă prevăzută de Codul penal.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.


Pentru a preveni comiterea acestui gen de infracţiuni, Poliţia recomandă clujenilor să nu lase lucuri de valoare în autoturism chiar dacă sunt plecați pentru scurt timp de lângă el. Dacă acest lucru nu este posibil, clujenii sunt sfătuiți să nu lase la vedere, în interiorul maşinii, genţi, borsete, aparatură electronică sau alte produse mai valoroase și să închidă întotdeauna geamurile după ce paechează.