monitorulcj.ro Menu
Actualitate

GREVĂ GENERALĂ în Italia: Manifestaţii în 54 de oraşe, contra politicilor lui Renzi

Italienii au început vineri greva generală, la apelul celor două mari confederaţii sindicale care organizează în 54 de oraşe manifestaţii împotriva politicii economice şi sociale a Guvernului condus de premierul Matteo Renzi.

Administraţii din domeniile Sănătăţii, Educaţiei, Transporturilor - toate sectoarele de activitate urmează să fie afectate, însă vor fi asigurate servicii minime pentru cetăţeni. Greva este prevăzută începând de la ora locală 09.00 (09.00, ora României) până la ora 17.00 (17.00, ora României).

Greva este organizată în sectorul public şi privat de principala confederaţie italiană CGIL (stânga) şi susţinută de UIL (moderată). O a treia confederaţie, UGL (dreapta), mai mică, s-a alăturat grevei, în timp ce CISL (catolică, moderată) nu a dorit să participe, considerând că în contextul actual protestul este contraproductiv.


Principala nemulţumire a sindicatelor vizează "Jobs Act", reforma pieţei muncii dorită de Matteo Renzi pentru a încuraja angajările. Legea, adoptată săptămâna trecută, prevede facilitarea concedierilor, reducerea drepturilor şi protecţiei angajaţilor în primii ani de contract.

De asemenea, sindicatele denunţă proiectul de buget pentru 2015, apreciind că măsurile de relansare a economiei sunt insuficiente.