monitorulcj.ro Menu
Actualitate

GALERIE FOTO - Sute de clujeni au participat la ceremonia de depunere a coroanelor cu ocazia Zile Naționale a României

Manifestările organizate în Cluj-Napoca cu ocazia zilei de 1 Decembrie au adunat în centru orașului câteva sute de persoane. Vremea rea nu i-a ținut în casă pe cei care au vrut să asiste la la ceremonia de depunere a coroanelor cu ocazia Zile Naționale a României.

Depunerea coroanelor, la Cluj-Napoca, cu ocazia Zile Naționale a României. Foto: Otilia Mureșan

Sărbătorirea zilei de 1 Decembrie a început luni dimineața, la ora 9:30, cu slujba Te-Deum în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, după care a urmat ceremonia de depunere de coroane si jerbe de flori la statuia lui Avram Iancu.

Prima coroană a fost depusă de senatorii și deputații clujeni, în numele Parlamentului, iar următoarele de ministrul pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, în numele Guvernului, apoi de reprezentanții insituțiilor subordonate Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale.


De asemenea, au depus coroane de flori primarul Emil Boc, președintele Consiliului Județean, Vakar Istvan, prefectul Gheorghe Vușcan, veterani și reprezentanți ai partidelor politice.

Manifestările de 1 Decembrie au continuat cu o paradă militară la care au participat, potrivit purtătorului de cuvânt al Diviziei IV Infanterie “Gemina”, maiorul Dan Crișan, peste 600 de militari de la garnizoanele militare, dar și de la Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, Inspectoratul de Jandarmi și Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Școala de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan Cluj”.


Dan Crișan a spus că la paradă au defilat și 40 de dispozitive de tehnică militară, TAB-uri, instalații de rachete antiaeriene, dar și autospeciale de poliție, jandarmerie, pompieri și mașini din dotarea Serviciului Român de Informații Cluj.

Manifestările de la Cluj dedicate Zilei Naționale se vor încheia, luni seară, cu retragerea cu torțe la care vor participa peste o sută de militari și cu un foc de artificii.


Tot luni seară, primarul Clujului, Emil Boc, va aprinde iluminatul festiv de sărbători, în Piața Unirii.