EXCLUSIV Tudor Gheorghe: „Mass-media difuzează aberaţii muzicale. Lumea este însetată de autentic”

Reporter: Ce înseamnă spectacolul „Anotimpurile mele”?

Tudor Gheorghe: E unul dintre cele mai dificile spectacole pe care le-am făcut, pentru că a trebuit să selectez din cele „patru anotimpuri”, să renunț la o parte dintre poeme și să comprim lista. Și totuși nu pot spune dacă am preferate între ele, când am ales a fost ca și cum a trebuit să aleg între copiii mei.

R.: Cum regăsiți Clujul de această dată?

T. G.: Cum îl știu dintotdeauna. De treizeci de ani, nu există an în care un spectacol de al meu să nu ajungă în Cluj. Și nu am fost niciodată cu același spectacol de două ori.

R.: Susțineți încă un spectacol cu casa închisă. Cum reușiți performanța aceasta în mod constant?

T. G.: Nu știu, dar cred că mă ajută foarte mult și mass-media: câtă vreme în România se difuzează pe toate canalele audio-vizuale subcultură, aberații muzicale și poetice, oamenii rămân însetați de lucruri autentice. Și la spectacolele mele știu că vor găsi lucruri adevărate.

R.: Pe lângă aspectul vânzării de bilete, spectacolele dumneavoastră sunt și foarte numeroase. Care este secretul rezistenței de care dați dovadă?

T. G.: Ideea de a fi profesionist în ceea ce faci. Trebuie, ca marii performeri, să îți stabilești ținta cât mai departe. Chiar dacă poți alerga 10 mii de metri, trebuie să poți alerga 20 de mii, ca pe primii zece să-i parcurgi lejer. Dacă nu ai o țintă în față, mori repede.

R.: Mai concertați în diaspora?

T. G.: Am concertat în străinătate în perioada când diaspora chiar avea nevoie de prezența mea: atunci când cei care plecau din țară chiar nu mai știau dacă mai au șansa vreodată să-ți mai vadă țara. Acum nu mai e această nevoie

R.: Faceți poezia mai accesibilă prin muzică? Considerați că faceți un serviciu tradiției literare românești prin spectacolele muzicale?

T. G.: Exact de asta și fac ceea ce fac. E o perioadă în care nu se mai citește decât doarte puțină poezie. Prietenii pe care i-am avut, de la Marin Sorescu la Nichita Stănescu sau Adrian Păunescu mi-au spus că fac cel mai mare serviciu poeziei prin muzica mea.

R.: Mai vedeți pe cineva care vă calcă pe urme?

T. G.: Din păcate, un timp nu cred că o va mai face cineva. Lumea intră în alt sistem, se reconfigurează.

R.: Știu că la fiecare spectacol vă adresați spectatorilor. Ce le mai spuneți în ultima vreme?

T. G.: În ultima vreme încerc să le aduc o mângâiere, le amintesc că suntem în perioada alegerilor și că trebuie să se gândească de două ori înainte să taie precum croitorașul cel viteaz. Îi sfătuiesc să aleagă potrivit cu îndemnul lor interior.

R.: Cum considerați că se împacă zilele acestea sentimentul de mândrie națională cu peisajul actualității?

T. G.: Am făcut un spectacol care se cheamă „Lecția”, am fost cu el la Cluj. S-a zis atunci: „ ce, vine Tudor Gheorghe să ne mai facă o lecție?”. Spectacolul acela tocmai despre asta era vorba:  despre care ar fi jaloanele esențiale, adevărate și stabile de care să ne agațăm pentru a ne permite să ne redobândim demnitatea națională. Pe care am avut-o, dacă am avut-o cândva...Atunci am spus că acesta ar fi în număr de trei: respectul față de limbă, față de istoria reală a neamului tău și față de credință.

R.: Și acestea rămân nestrămutate, indiferent de nuanțele mai gri ale peisajului cotidian?

T. G.: Da, indiferent de ce se întâmplă. Că politicienii toți vor să se agațe de ele, dar nu le iese, pentru că nu le cunosc. Asta este situația.

R.: În trecut, ați jucat importante roluri  în teatru. Nu vă lipsește actoria?

T. G.: Sunt în continuare solicitat să joc pe scena națională din Craiova..Ultimul rol pe care l-am făcut a fost Don Quijote al lui Cervantes. Mă tentează să mai joc, dar am nevoie să-mi păstrez forța necesară pentru a comunica prin muzică. Câtă vreme voi mai avea puterea de a cânta, voi fi pe scenă și voi cânta.

R.: Și, ce veți face când veți coborî de pe scenă?

T. G.: Când mă voi retrage, voi scrie. Va fi o mare surpriză când voi publica ce vreau să scriu.

R.: Acesta este următorul proiect pe care îl aveţi în minte?

T. G.: Deocamdată mai am două-trei spectacole de conceput. Toate proiectele mele au o logică și se încadrează într-un demers unitar. Întâi, a fost obsesia mea să sprijin folclorul autentic din perioada interbelică și să-l readuc în circulație: din clipa în care un anonim nenorocit a găsit rima ”ogorul, tractorul”, folclorul a devenit instrument de propagandă. Apoi am vrut să arăt ciclul de muzică ușoară din perioada interbelică, să fac vizibilă eleganța și rafinamentul românului din acea perioadă plină de intelectuali. Am făcut anotimpurile poeziei române, îmbrăcând poezia într-o haină simfonică, am făcut spectacol cu poezia necunoscută a lui Caragiale. Acum lucrez la un spectacol cu Păunescu și Nichita Stănescu, dar vreau să fac un spectacol de mare amploare alături de corul și fanfara armatei. Un spectacol de imne naționale, pentru a redeștepta sentimentul naționalist real și frumos, într-o generație care și l-a pierdut. Să fim mândri că suntem ce suntem. Dar actualmente nu prea avem cu ce ne mândri foarte tare.