Actualitate
Jandarmii clujeni vor asigura ordinea la meciul CFR Cluj – F.C. Braşov. 29 de suporteri au interzis pe stadion
Efective de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele „F.C. CFR 1907 Cluj-Napoca” şi „F.C. Braşov” care va avea loc luni, 03 noiembrie, începând cu ora 21.00, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din municipiul Cluj-Napoca.
Partida este caracterizată ca fiind cu grad de risc mediu, iar jandarmii vor fi prezenţi atât în zona imediată şi apropiată a stadionului „Dr. Constantin Rădulescu”, cât şi pe traseele de afluire/defluire ale spectatorilor.
29 de suporteri, interzişi pe stadion
8 suporteri ai echipei „F.C. CFR 1907 Cluj-Napoca” şi 21 suporteri ai echipei „F.C. Braşov”au interdicţie de a participa la meciul de fotbal, fiind incluşi în baza de date a Jandarmeriei, motiv pentru care sunt sfătuiţi să nu pătrundă ilegal pe stadion. În cazul identificării în incinta arenei sportive aceştia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau amendă, precum şi măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadã de la unu la 2 ani, care se adaugã la perioada pentru care s-a dispus iniţial măsura.