Actualitate
Percheziţii la CNA, inclusiv în biroul Laurei Georgescu
Procurorii anticorupţie verifică modul în care au fost amendate mai multe posturi de televiziune, având suspiciunea că şefa CNA, Laura Georgescu, ar fi instigat mai multe persoane să întocmească sesizări false cu privire la aceste televiziuni, potrivit unor surse judiciare.
Sursele citate au precizat că percheziţiile efectuate joi la sediul Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au legătură cu amendarea posturilor Antena 3, Estrada TV, Etno TV şi Taraf TV, informează Mediafax.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie ar avea indicii conform cărora preşedintele CNA, Laura Geogescu, a făcut în aşa fel încât pe adresa instituţiei să ajungă mai multe sesizări nereale, care au dus la discutarea lor în plenul Consiliului. Odată ajunse în plenul CNA, în cazul acestor sesizări s-ar fi dispus sancţionarea celor patru posturi de televiziune.
Conform surselor citate, în afară de biroul Laurei Georgescu, mai sunt percheziţionate de procurori birourile lui Lorand Turos, membru al CNA, cel al serviciului de monitorizare, dar şi cel al secretarei Valentina Petcu.
"În acest moment, (cei de la Direcţia Naţională Anticorupţie, n.r.) sunt în incinta registraturii instituţiei (a CNA, n.r.), de unde vor să vadă care este registratura electronică şi să controleze pe condicile de predare-primire documente care este cursul sesizărilor", a spus Laura Georgescu.
Ea a mai spus că cei de la DNA au descins la sediul CNA joi, la ora 8.30, la începerea programului instituţiei.
Pe de altă parte, Laura Georgescu a spus că a aflat de la o televiziune că ar fi vorba despre "sesizări false" pe care ea le-ar fi făcut pentru a amenda anumite posturi, precizând însă că Legea audiovizualului permite oricărui membru al CNA să se autosesizeze atunci când consideră că a fost încălcată legislaţia audiovizualului.
"Mi-a fost adus în această dimineaţă la cunoştinţă de către un post TV că, pe surse judiciare, au aflat că e vorba de sesizări false făcute de şefa CNA ca să amendeze posturi. Repet, legea audiovizualului dă dreptul oricărui membru CNA şi oricărui funcţionar public, fie că este inspector de zonă în teritoriu, fie că este angajat la Direcţia Monitorizare să se autosesizeze. Atâta vreme cât nu eu dau sancţiunile singură, ele sunt discutate în şedinţă publică pe baza rapoartelor şi cu punctul de vedere al celor incriminaţi de sesizări, consider că nu are sens o astfel de acuză. Este un drept al nostru prin lege", a spus Laura Georgescu.