monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Seplecan: „Conducerea CJ Cluj ține la secret expertiza pentru groapa de gunoi. Probabil vor să o coafeze“

Preşedintele executiv al PNL Cluj Mihai Seplecan cere transparenţă la Consiliul Judeţean Cluj.

Seplecan susţine că în 22 august a venit la Consiliul județean Cluj expertiza cerută pentru lucrările efectuate până acum la Proiectul Managementului integrat al deșeurilor, cunoscut mai popular drept noua groapă de gunoi a județului.

„Este vorba despre Expertiza privind “Modul de asigurare a cerințelor de calitate specifice la lucrările executate la Obiectivul Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) Cluj, făcută sub contractul nr.: 12033/36/29.06.2014.


De atunci actuala conducere a CJ Cluj nu numai că omite să facă publice rezultatele expertizei, dar și refuză accesul consilierilor județeni la aceste rezultate. Nu înțeleg această secretomanie decât din perspectiva unor interese tenebroase, legate de suspiciunile care planează asupra lucrărilor efectuate la acest obiectiv. Probabil “experții” stau și coafează expertiza acum.

Motiv pentru care cer ca rezultatele acesteia să fie făcute public – fără intervenții ulterioare. Pentru a putea ajunge la o concluzie în ceea ce privește continuarea sau sistarea lucrărilor sub același contract, de așa manieră încât acest proiect să nu mai fie pus în pericol și județul să nu piardă banii europeni de investiție sau, mai rău, să fim puși în situația și de a returna și banii cheltuiți până acum și de a rămâne și cu gunoaiele pe străzi“, spune Seplecan.


Potrivit liberalului, „suspiciuni că există și alte interese decât cele legitime ale contribuabilului clujean sunt demonstrate de faptul că vicepreședintele CJ Cluj, Ioan Oleleu, a fost capabil ca, în acceași zi, vineri 29 august anul curent, să introducă în incidență de plată Aeroportul Internațional Cluj, tergiversând semnarea unor CEC-uri, dar s-a grăbit – deși, repet, încă nu știm care sunt rezultatele expertizei -, să dea drumul la plată la obiectivul CMID a sumei de 309048,72 lei“.

Seplecan acuză şi că în PSD există o adevărată tradiție la în aruncarea la gunoi a banilor publici. „Reamintesc afacerea Power Pack prin care, în 2002, s-au achiziționat, fără licitație, utilaje destinate prelucrării deșeurilor menajere. Atât de fiabile au fost aceste utilaje încât, în 2005, erau deja uzate și depășite moral și fizic. Practic s-au aruncat la gunoi 4,7 milioane de euro din bugetul Consiliului Județean. Nu-mi doresc o reeditare modernă a afacerii Power Pack.


De asemenea, cer noii conduceri a CJ Cluj să organizeze cât mai rapid și să facă publice, să nu existe pardon, etapele licitației pentru închiderea rampei de depozitatre a deșeurilor menajere preluate de la Primăria municipiului Cluj-Napoca. Lucrările sunt finanțate tot din bani europeni și nu este cazul să-i ratăm, să apelăm la banii cotribuabilului clujean.

Nu cer decât transparență de la noua conducere a CJ Cluj“, a mai spus liberalul clujean.