monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primele concluzii despre munţii din România: defrişări, marcaje inexistente, tarife ridicate

Gabriel Gălbează şi Adrian Marton, tinerii cercetaşi dejeni care au pornit într-o expediţie de-a lungul arcului carpatic, au reuşit în mai puţin de cinci zile să încheie traseul propus prin Carpaţii Occidentali.

Cei doi băieţi de 18 ani au pornit sâmbătă, 26 iulie, în expediţia numită „Salvaţi Muntele – Ultima Resursă a României“, iar în cursul zilei de marţi, 29 iulie, au reuşit să treacă de Occidentali. După ce au luat la pas Munţii Vlădeasa şi Munţii Bihor, Gabriel şi Adrian au tras concluziile din această zonă.

“Marcajele sunt deficitare sau absente în puncte cheie datorate şi apariţiei de noi drumuri forestiere şi cărări,  fapt care creşte probabilitatea de rătăcire a turiştilor în condiţii meteo nefavorabile, lipsa refugiilor în puncte cheie, pentru adăpostire în caz de vreme rea, lipsa semnalului GSM  pe porţiuni întinse. Multe dintre track-urile existente pe internet sunt inexacte, ducând în direcţii greşite sau care implică multe ocoliri”, au transmis cei doi.


Gabriel şi Adrian au semnalat şi alte problem, defrişările din anumite zone, cu precădere în zona Pietrele Albe – Padiş, lipsa panourilor informative în privinţa anumitor pericole (zona mlăştinoasă, vipere etc.) dar şi tarifele ridicate la cazare în zona Padiş.

Cei doi tineri cercetaşi recomandă totuşi turiştilor să nu ia in calcul “scurtăturile” nemarcate indicate de localnici, întrucât există riscul de rătăcire.


Pe tot parcursul traseului, Gabriel şi Adrian au beneficiat de sprijinul jandarmilor montani care le-au oferit informaţii detaliate despre zonele prin care au trecut.

Miercuri dimineaţa, cei doi tineri curajoşi au luat drumul Carpaţilor Meridionali, îndreptându-se spre Vârful Ţarcu, aflat la o altitudine de 2190 m. După zona Munţilor Ţarcu, aceştia vor merge pe rând prin Muntele Mic, Munţii Godeanu, Munţii Retezat, Munţii Parâng, Munţii Căpăţânii, Munţii Făgăraş, Munţii Piatra Craiului şi Munţii Bucegi, urmând ca mai apoi să ajungă în Carpaţii Orientali.


Cei doi postează aproape zilnic mesaje şi poze pe pagina de Facebook Salvaţi muntele - ultima "resursă" a României. Ultima veste de la ei a venit astăzi, 30 iulie, în jurul orei 13:00, cu o poză însoţită de următorul mesaj: „Astăzi am început să urcăm către Vârful Ţarcu. Vremea deocamdată este frumoasă şi speram să o ţină tot aşa“.

Expediţia se întinde pe parcursul a 52 de zile, mai exact până în data de 15 septembrie, atunci când cei doi vor părăsi Munţii Gutâi din Carpaţii Orientali. Potrivit spuselor celor doi, scopul acestei campanii este de a conştientiza importanţa protejării mediului înconjurător.


Articol scris de Radu Bărăian, student la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II