monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sindicaliștii și angajații Aeroportului din Cluj vor protesta în fața Consiliului Județean

500 de membrii ai Sindicatului Independent al R.A. Aeroportul Cluj-Napoca, împreună cu angajaţii Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj R.A vor protesta timp de patru zile, în perioada 17 – 23 iulie 2014, între orele 15:30-17:30, în fața sediului Consiliului Judeţean (CJ) Cluj ca urmare a raportului eliberat de instituția administrativă județeană cu privire la creditul pentru investițiile la pista de 2.100 m.

Potrivit unui comunicat al Sindicatului Independent al R.A. Aeroportul Cluj-Napoca primăria Municipiului Cluj-Napoca a aprobat „organizarea unei manifestaţii publice de protest, în zilele de 17, 18, 21, 22 şi 23 iulie 2014, între orele 15:30-17:30, vis-a-vis de sediul Consiliului Judeţean Cluj de pe Calea Dorobanţilor nr. 106, în zona parcării Profi, pietonal, estimând participarea a 500 de persoane”.

„Precizăm că activitatea operaţională a Aeroportului Cluj se va desfăşura în condiţii normale de securitate şi siguranţă pe toată durata manifestărilor publice de protest care vor avea loc după orele de program cu personalul care nu este în mod direct implicat în activităţile de deservire a aeronavelor şi de asigurare a siguranţei aeroportuare.  Adunările publice de protest sunt organizate, urmare a raportului aparatului de specialitate al CJC din 26.06.2014 şi a punctului de vedere al aparatului de specialitate al CJC din 09.07.2014 care privesc obiectivul de investiţii pista de 2.100 m.


Prin aceste documente se propune şi se întăreşte că în prima sedinţă ordinară a CJ Cluj din 30 iulie 2014 să se suspende efectele Hotărârii CJC nr. 19/30.01.2014 privind garantarea unei finanţări rambursabile interne în valoare de 50.000.000 lei, pentru realizarea investiţiilor publice de interes judeţean “Pista 3.500 m Etapa I şi suprafeţe de mişcare aferente” la Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj R.A”, transmit reprezentanții sindicaliștilor de la aeroportul clujean.

Aceștia menționază, de asemenea, că „în lipsa asigurării finanţării pentru obiectivul de investiţii  „pista de 2.100 m”, fie din sursele bugetare ale CJ Cluj pe anul 2014, fie din creditul bancar angajat de Aeroport şi garantat de CJ Cluj, aşa după cum s-a semnat prin contractul de credit de investiții din 21.05.2014 cu CEC BANK SA, se va ajunge la blocarea conturilor Aeroportului Cluj, la sistarea plăţilor curente şi la pierderea locurilor de muncă ale angajaţilor din perimetrul Aeroportului Cluj. Se generează astfel riscul de insolvenţă pentru Aeroportul Cluj, în conformitate cu prevederile legii nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, care se aplică şi regiilor autonome”.


În același document  este precizat și faptul că, în data de 14.07.2014, în urma discuţiilor purtate de către reprezentanţii Sindicatului Aeroportului Cluj cu reprezentanţii CJ Cluj, la sediul CJ Cluj, aceştia NU au ajuns la o concluzie şi la o soluţie clar exprimată privind rezolvarea solicitărilor noastre privitoare la iminenţa blocării conturilor Aeroportului Cluj începând cu luna AUGUST 2014.

Sindicatul Independent al R.A. Aeroportul Cluj-Napoca mai menționează că, în cazul în care nu se vor lua măsurile ce se impun pentru deblocarea acestei situaţii care să asigure continuarea activităţilor pe Aeroportul Cluj, ne rezervăm dreptul de a acţiona în continuare, până la soluţionarea revendicărilor.