Actualitate
Programe în limba română la Zilele Cărţii Maghiare din Cluj
Joi 29 mai 2014, la ora 17:00, se dă startul la Cluj-Napca, în curtea Palatului Bánffy la a 4-a ediție a Zilelor Cărţii Maghiare.
Acest festival este unul dintre cele mai importante din viaţa culturală a maghiarilor, fiind organizat paralel în Budapesta şi in Cluj, cu participarea a zeci de edituri, formaţii culturale, concerte, şi prezentări de carte.
În cele patru zile de festival, in curtea Palatului Bánffy respectiv in alte locuri celebre ale oraşului, se vor prezenta toate editurile maghiare din Cluj, se vor organiza conferinţe de importanţă internatională, cum ar fi cea dedicată omului de cultură Bánffy Miklós, fostul ministru de externe al Ungariei, ultimul proprietar al castelului de la Bonţida.
Sâmbăta, 31 mai, la ora 16.00, în sala Asociaţiei Muzeului Transilvan (EME), str.Napoca 2-4, va incepe programul în limba română, organizat de Clubul Media Corbul Alb, în cadrul căruia va avea loc relansarea volumelor Dicţionar Cultural Maghiar - Român şi O istorie a maghiarilor. În cadrul acestei mese rotunde, întitulată Românii şi maghiarii, cetăţeni în Ţara Oglinzilor, vor reflecta asupra relaţiilor istorice maghiaro-române distinşi invitaţi ca Benő Attila, istoric literar, dr.docent, UBB, Ionuţ Costea, conf. univ. dr. (Universitatea Babeş−Bolyai), Vladimir Bogosavliev, profesor de istorie la Liceul George Bariţiu, dr. Ciprian Rad, profesor de istorie la Liceul Greco-Catolic Inocentie Micu Klein, Aurelian Lavric, dr. ist. (Universitatea de Stat Chişinău), dr. Răzvan Mihai Neagu, profesor de istorie la.Colegiul TehnicTurda, Stepan Bulgar, istoric, Găgăuzia, Republica Moldova, Romeo Couţi, directorul TVR Cluj, Lilia Glekova, jurnalistă, Găgăuzia, Republica Moldova.