monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UPDATE: Anchetă internă la Spitalul Dej după ce un pacient s-a SINUCIS

Un bărbat de aproximativ 60 de ani s-a aruncat în gol de la etajul 5 al Spitalului Municipal Dej, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2.00.

Bărbatul s-a aruncat de la geamul unui salon al sectiei de Terapie Intensiva, izbindu-se de pamantul din gradina spitalului.

Acesta a fost găsit de medicii de la Camera de Primiri Urgenți care au inceput in scurt timp manevrele de resuscitare, dar dupa 40 de minute s-a constatat decesul.


La fata locului s-au deplasat si politistii impreuna cu o echipa de criminalisti care au efectuat cercetari pentru a stabili cu exactitate cum s-a intamplat totul, scrie Dejeanul.ro.

Conducerea Spitalului Municipal Dej va declanşa o anchetă internă după ce un pacient în vârstă de 67 de ani, internat în unitate la Secţia de Terapie Intensivă, s-a aruncat de la etajul al cincilea, în noaptea de vineri spre sâmbătă, şi a murit.


Directorul medical al Spitalului Municipal Dej, Antoanela Nicoară, a declarat, sâmbătă, că pacientul suferea de o boală la plămâni şi se afla în stadiul IV, cel mai grav.

„Vom declanşa, luni, o anchetă internă la spital după ce un pacient care era internat la Secţia de Terapie Intensivă s-a aruncat de la etajul al cincilea şi a decedat. Era un bărbat în vârstă de 67 de ani dintr-un sat de lângă Dej, care fusese internat cu o zi înainte la Secţia de Pneumologie, după care a fost transferat la Terapie Intensivă. Suferea de BPOC, o boală la plămâni, în stadiul IV, cel mai grav. În noaptea de vineri spre sâmbătă, s-a aruncat de la etajul cinci, o asistentă a încercat să îl oprească, dar nu a reuşit, rămânând cu pijamaua bărbatului în mână”, a spus Nicoară, potrivit Mediafax.