monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Deputatul Gheorghe Coman, condamnat la un an de închisoare cu executare: Decizia Curții Supreme este definitivă

Gheorghe Coman  Sursa foto realitatea.net

Gheorghe Coman a fost condamnat, luni, la un an de închisoare cu executare, după ce s-a declarat vinovat la acuzațiile aduse.

Coman se află deja în spatele gratiilor, fiind arestat preventiv după ce Partidul Conservator i-a ridicat imunitatea, relatează b1.ro.

Decizia Curții Supreme este definitivă.

Timp de 21 de zile, acesta va sta în carantină, perioadă în care va fi supus mai multor teste, iar o comisie va stabili la ce penitenciar va fi închis şi mai ales în ce regim îşi va executa pedeapsa.

Deputatul a fost condamnat pe 30 ianuarie de un complet de trei judecători al instanţei supreme la un an de închisoare cu executare, urmând să îi fie confiscată suma de 3.140 de lei pe care acesta ar fi primit-o de la denunţător în schimbul menţinerii acestuia în funcţia de director adjunct al DSVSA Buzău. Decizia a fost atacată la completul de cinci judecători ai aceleiaşi instanţe.

 Coman este acuzat că ar fi primit bani şi o sticlă de whisky în schimbul menţinerii în funcţie a unui şef din Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău. Fostul politician şi-a recunoscut faptele în faţa completului de judecată.