monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ponta, despre zborul cu F-16: Experienţă absolut unică, nu poţi să o compari cu cea de la maşină

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că zborul cu un avion F-16 a fost "o experienţă absolut unică", pe care nu poate să o compare cu cea din maşina de curse, şi că a fost "mândru" când a putut să se dea jos din avion şi să meargă drept.

Victor Ponta a declarat, la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii, unde a participat la un zbor cu un avion american F-16, că pentru a urca în aparatul de zbor a trebuit să treacă de o serie de teste.

"Am fost ieri (miercuri - n.r.) şi am trecut toate testele medicale la Institutul Special pentru Aviaţie din Bucureşti, iar azi dimineaţă restul pregătirilor. Dar când eşti sus acolo, nu mai are nicio legătură cu ce te-ai pregătit. E o experienţă absolut unică, nu poţi să o compari cu cea de la maşina de curse, pentru că între ceva ce merge cu 230 de kilometri pe oră şi ceva ce merge cu 2.300 de kilometri pe oră e o diferenţă semnificativă ", a spus Ponta, citat de Mediafax.


Întrebat dacă a avut acces şi la manşa avionului, el a răspuns afirmativ, precizând că singurul lucru la care nu a avut acces a fost "cârligul de catapultare".

"Asta mai lipsea, vă daţi seama. Nu e ceva foarte simplu", a spus Ponta.


Întrebat în continuare dacă a avut în aer senzaţia de leşin, Ponta afirmat că nu a avut aşa ceva.

"Chiar de leşin, nu. Sigur, sunt senzaţii pe care nu le încerci cu altă ocazie, însă am fost mândru când am putut să mă dau jos şi să merg drept. Nu e ceva foarte uzual să se asume aceste riscuri, evident că mi le-am asumat, s-au primit toate aprobările, şi de la Washington, şi de la Bucureşti. Am vrut să dăm un mesaj clar că avem exerciţii comune, că am făcut bine că am cumpărat avioane multirol americane", a susţinut Ponta.


Premierul a menţionat că în timpul zborului, care a durat circa o oră, s-a întreţinut cu pilotul american Dustin "Yoggi" Brown, care i-a spus cu uimire "ce ţară verde şi frumoasă avem".

După ceremonia de închidere a exerciţiului militar Dacian Viper 2014, premierul Ponta şi oficialii care l-au însoţit s-au întors la Bucureşti.


Victor Ponta a ajuns, joi dimineaţă, la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii, pentru a participa la Ziua Distinşilor Vizitatori, care a avut loc în ultima zi a exerciţiului româno-american Dacian Viper 2014. El a venit însoţit de ministrul Apărării, Mircea Duşă, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, şi de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Premierul a ajuns apoi pe pistă cu o maşină, fiind îmbrăcat în uniformă de pilot al Forţelor Aeriene Române şi s-a îndreptat spre un avion F-16. Avionul a fost pilotat de un pilot american, iar premierul a stat pe locul din spate, fiind copilot.


Reprezentanţii Bazei au afirmat că premierul Victor Ponta a făcut înainte câteva teste medicale, pentru a putea urca în cabina avionului american, şi a primit instrucţiuni legate de zbor şi de comunicarea cu pilotul. Ulterior, avionul a decolat.

 

Ceilalţi oficiali care îl însoţeau pe Ponta, alături de însărcinatul cu afaceri ad interim al SUA în România, Duane Butcher, au aşteaptat pe pistă cât timp au durat pregătirile de zbor ale premierului.

După aproximativ o oră, avionul F-16, pilotat de maiorul Dustin "Yoggi" Brown, a aterizat în jurul prânzului la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii, iar premierul Victor Ponta a salutat oficialii prezenţi şi jurnaliştii din cabina avionului, făcându-le cu mâna.

Exerciţiului comun Dacian Viper 2014 a început, în 10 aprilie, la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, judeţul Cluj, în cadrul programului fiind executate atât misiuni în poligoanele armatei, cât şi misiuni de poliţie aeriană.

Colonelul Christopher Austin, comandantul Escadrilei 510 americană din Aviano, declara atunci că americanii au adus la Câmpia Turzii şase avioane de vânătoare F-16.

Dacian Viper, care este la a patra ediţie, s-a mai desfăşurat la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii în anii 2006, 2008 şi 2012, având ca principal obiectiv antrenamentul în comun al piloţilor, personalului tehnic, controlorilor de trafic aerian şi ofiţerilor de stat major în condiţii reale, pentru planificarea şi executarea unor misiuni de zbor în formaţii mixte, dar şi cu echipaje mixte româno-americane.