monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Politicienii stopează consumul de substanţe halucinogene

Senatorii au adoptat ieri un proiect legislativ prin care se interzice comercializarea oricăror plante, substanţe şi preparate psihotrope, indiferent de destinaţia substanţei sau scopul activităţii, inclusiv cel din unităţile medicale sau în cercetare, arată Agerpres.

Proiectul a fost adoptat cu 65 de voturi pentru, o abţinere şi niciun vot împotrivă. Conform proiectului, substanţele şi preparatele interzise comercializării sunt prevăzute în două anexe la proiectul legislativ, iar într-o a treia anexă sunt cuprinse plantele şi substanţele supuse controlului naţional, care prezintă risc pentru sănătatea publică din cauza calităţilor psihotrope. În ceea ce priveşte sancţiunile pentru comercializarea acestora, textul prevede de la suspendarea activităţii societăţii pe o perioadă de 6-9 luni până la închiderea acesteia.