Actualitate
Emil Boc participă, la Bruxelles, la Summitul UE dedicat Romilor
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, participă vineri, 04 aprilie 2014, la dezbaterea „European Roma Summit – Going local on Roma inclusion” privind incluziunea socială a romilor, organizată la Bruxelles de Comisia Europeană.
Evenimentul are ca scop realizarea unui bilanţ al progreselor înregistrare privind incluziunea comunităţilor rome în Uniunea Europeană în ultimii trei ani, ultimul European Roma Summit având loc în anul 2010.
În cadrul dezbaterii Emil Boc va prezenta proiectele municipalităţii clujene în sfera incluziunii sociale a romilor.
Aproximativ 500 de reprezentanţi ai instituţiilor Uniunii Europene, guvernelor şi parlamentelor naţionale, organizaţiilor internaţionale, primăriilor şi organizaţiilor societăţii civile, precum şi ai autorităţilor locale şi regionale sunt invitaţi să îşi exprime opinia cu privire la punerea în aplicare în cadrul Uniunii Europene a strategiilor naţionale de integrare a comunităţilor rrome.