Mărturii inedite despre viaţa din Cluj a marelui poet Lucian Blaga

Lucian Blaga a trăit în condiţii modeste în ultima parte a vieţii sale, în două camere, împreună cu soţia. Umbla mult pe jos, iubea natura, excursiile în Munţii Apuseni şi cafeaua. Era taciturn şi avea puţini prieteni, personalităţi cunoscute ale vremii.

Mircea Pintea este unul dintre clujenii care l-au cunoscut pe marele poet şi filosof Lucian Blaga, iar un aspect aparte este faptul că a locuit sub acelaşi acoperiş cu el. Acest lucru se întâmpla în urmă cu aproximativ 60 de ani, în perioada în care clujeanul Mircea Pintea era student, iar Blaga îşi trăia ultimii 16 ani din viaţă într-un apartament de pe strada Măcinului, din cartierul Andrei Mureşanu, şi era bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară. Imobilul în care poetul a trăit între anii 1945 – 1961 a devenit casă memorială, dar foarte puţină lume ştie despre existenţa ei, drept dovadă fiind lipsa totală a vizitatorilor.

Cum a ajuns Blaga să locuiască în două camere

Filosoful român a locuit la etajul doi al clădirii de pe strada Măcinului, într-un apartament cu trei camere. El împreună cu soţia sa, Cornelia Brediceanu (după numele de fată) au ocupat doar două camere din cele trei. Apartamentul aparţinea familiei Pintea, bunica lui Mircea fiind colegă de şcoală cu Blaga. Astfel, poetul a ajuns să locuiască în respectivul imobil. „Noi cumpărasem apartamentul acesta de la un antreprenor care a făcut casa asta cu scopul de a o vinde şi dânsul (Blaga – n.red.), cunoscându-se cu bunica mea de la Blaj, de pe vremea când erau elevi, a venit la noi. Eu stăteam în camera mică, unde am locuit câţiva ani. Nu tot timpul stăteam aici, pentru că locuiam şi în altă parte cu părinţii mei, dar mai dormeam aici, mai veneam cu câte o fată”, îşi aminteşte Mircea Pintea.

Cum arăta atunci apartamentul marelui filosof

Din mobilierul de atunci nu se mai păstrează nimic acum, o sobă de teracotă fiind singurul element original din decorul locuinţei lui Blaga din perioada comunistă, probabil cea mai „neagră” perioadă a vieţii sale. Una din cele două camere era dormitorul soţilor, iar cealaltă cameră era biroul de lucru al poetului. În anii cât a locuit în apartamentul din Cluj, Blaga a lucrat la diferite traduceri, una dintre acestea fiind „Faust” de Goethe şi la ultimele poezii.

Mircea Pintea îşi aminteşte că un perete întreg era ocupat de o bibliotecă, masa la care scria Blaga era chiar lângă geam, iar pe un perete era un tablou cu fotografia mamei poetului. Colegul de apartament al filosofului spune că cei doi soţi trăiau modest, nu puneau prea mare preţ pe partea materială a vieţii.

„Picanterii” despre Lucian Blaga

Trăind mai mulţi ani în acelaşi imobil cu Lucian Blaga, Mircea Pintea a avut ocazia să afle şi detalii mai „picante” despre filosof: îi plăcea cafeaua, iubea pescuitul, natura şi excursiile pe munte. „Îi plăcea mult cafeaua, toată noaptea bea cafea. La vremea aceea, cafeaua era o raritate şi nu oricine şi-o permitea ca acum”, afirmă Mircea Pintea. Mai spune despre Blaga că era taciturn şi avea câţiva prieteni intelectuali cu care se întâlnea şi se vizitau reciproc, D.D. Roşca şi profesorul Liviu Rusu fiind doi dintre prietenii lui.

Îi plăcea să se plimbe şi obişnuia să vină acasă pe jos de la Biblioteca Centrală Universitară, unde a lucrat ca şi bibliotecar în ultimii ani de viaţă, iar locurile preferate pentru excursii erau Munţii Apuseni. „Mă chema în excursii, dar eu eram în lumea mea atunci. El mergea cu prietenii în Munţii Apuseni, dar el fiind de vârstă înaintată nu am mers cu dânsul. Dar fraier am fost! Nu mi-am dat seama atunci ce importantă a fost convieţuirea cu el”, povesteşte Pintea.

Mai avea şi un „obicei elveţian”: menajera o plătea cu ora. „Avea o femeie care îi făcea curăţenie şi punea ceasul să meargă şi o plătea cu ora. Mie îmi venea să râd atunci când se uita câte ore a lucrat şi o plătea aşa, la oră”, dezvăluie Mircea Pintea.

Lada cu manuscrise, ascunsă în pod

Colegul de apartament al lui Lucian Blaga îşi mai aminteşte că a păzit cu străşnicie o ladă foarte valoroasă, în care erau manuscrisele filosofului şi icoane pe sticlă, existând riscul să fie confiscate de comunişti. „Blaga a fost mare colecţionar de icoane pe sticlă şi alte obiecte vechi. Lada cu manuscrise şi icoanele i le-am păstrat în pod, pentru că a fost perioada aceea când erau confiscate de statul român. Doamna (Dorli, fiica lui Lucian Blaga – n.red.) îmi dădea telefon şi mă anunţa să am grijă de lada cu manuscrise. Până la urmă, Dorli a venit, le-a recuperat şi le-a dus la Bucureşti”, mărturiseşte Pintea.

El rememorează şi un episod legat de intervenţia pe fir a Miliţiei cu privire la manuscrisele şi icoanele pe care le ţinea ascunse în pod. Pintea afirmă că a fost „turnat” la Miliţie de un prieten cu care a stat de vorbă despre lada din pod şi astfel a fost sunat de Miliţie şi luat la întrebări pe această temă. Dar, cu ajutorul fiicei lui Blaga care avea prieteni din diferite ministere, lucrurile s-au aşezat, iar Miliţia a abandonat ideea confiscării manuscriselor şi icoanelor.

Mircea Eliade l-a propus pentru Nobel

Mircea Pintea regretă faptul că marele filosof român nu a avut susţinerea necesară în timpul comunismului astfel încât să fie recunoscut la adevărata lui valoare. Blaga a fost propus, în 1956, de Rosa del Conte (o filologă italiană, unul dintre cei mai importanţi eminescologi străini) şi de criticul Basil Munteanu pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Ideea a pornit de la Mircea Eliade, care îl aprecia foarte mult pe Lucian Blaga. Autorităţile comuniste nu au sprijinit în niciun fel acest demers pentru că era considerat un filosof idealist.

Clujeanul care l-a cunoscut pe Lucian Blaga îşi aminteşte despre corespondenţa cu Mircea Eliade. „Am văzut în biblioteca lui Blaga şi a soţiei scrisori de la Mircea Eliade, care era tânăr atunci. Cât a trăit aici, Eliade îi scria lui Blaga, printre altele: «Maestre, te apreciez!»”, menţionează Mircea Pintea.

În 1961, Mircea Eliade a fost cel care, la moartea lui Lucian Blaga, a scris un necrolog emoţionant, intitulat „Tăcerile lui Lucian Blaga”.