monitorulcj.ro Menu
Actualitate

DOSARUL "mafia cărnii": inspectorul OPC Cluj şi cel de la DSV Cluj, audiaţi din nou la DIICOT

Peste 70 de persoane au fost audiate la DIICOT, joi, în dosarul "mafia cărnii", urmând ca procurorii să ia noi declaraţii de la inspectorul Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Cluj şi de la consilierul ANSVSA cercetaţi în această cauză.

sursa foto: rtv.net

Potrivit surselor citate, până joi la ora 18.00 au dat declaraţii în faţa anchetatorilor peste 70 de persoane.

Audierile continuă, la DIICOT urmând să dea noi declaraţii şi doi dintre cei cercetaţi - un inspector de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Cluj şi un consilier de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară.


În acest dosar, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Centrală au făcut, miercuri, 102 percheziţii domiciliare în 18 judeţe, în cadrul unor acţiuni vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate formate din 80 de persoane, specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă, informează instituţia, într-un comunicat de presă.

Prejudiciul produs de membrii celor două grupări a fost estimat la peste 15 milioane de euro.


Potrivit anchetatorilor, membrii grupărilor infracţionale organizate, structurate pe mai multe paliere, ar fi achiziţionat, prin intermediul unor societăţi comerciale din România, carne şi ouă din Olanda, Polonia, Marea Britanie, Germania, fără să plătească TVA, conform prevederilor legale, operaţiunile reale fiind evidenţiate în actele contabile. Ulterior, marfa ar fi fost vândută către beneficiarul final, prin adăugarea TVA.

"După achiziţionarea reală a mărfurilor din alte state UE, membrii grupării înregistrau livrări fictive către firme «fantomă» din alte state comunitare - coordonate de către exponenţii palierului extern, neidentificaţi, până în prezent. Marfa din România era livrată scriptic în Bulgaria, Ungaria sau Cipru, pentru neîncărcarea societăţilor româneşti cu TVA de plată, marfa fiind, în fapt, vândută pe piaţa românească fără înregistrarea în documentele contabile - «la negru»", a precizat DIICOT.


Anchetatorii susţin că există suspiciuni de punere în circulaţie de produse alterate, care erau trimise către abatoare pentru a fi procesate şi amestecate cu alte produse ce erau ulterior puse în consum.

De asemenea, produse de carne alterate ar fi fost trimise unei firme de catering aparţinând soţiei unuia dintre membrii grupării, pentru a fi preparate şi oferite spre consum.


DIICOT susţine că activităţile infracţionale au fost sprijinite şi de angajaţi de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi de lucrători din cadrul Poliţiei de Frontieră.

Direcţia de Investigare a Infracţiunii de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a anunţat, joi, că în urma audierilor din acest dosar au fost reţinute zece persoane, pentru care procurorii vor cere instanţei arestarea preventivă.


Procurorii DIICOT au precizat că, în această cauză, printre cei cercetaţi sunt un inspector de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Cluj şi un consilier de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară.

Potrivit DIICOT, inspectorul de la OPC Cluj este suspectat de trafic de influenţă şi constituire de grup infracţional organizat.

În cazul consilierului de la ANSV, în cursul zilei de miercuri s-a dispus extinderea şi începerea urmăririi penale, fiind suspectat de favorizarea făptuitorului.

În urma acţiunii DIICOT, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a făcut mai multe controale la depozitele de carne, din Bucureşti şi din judeţele Iaşi, Bistriţa-Năsăud şi Cluj. Inspectorii ANPC au dispus ca aproape 230 de tone de carne şi produse din carne, între care şi marfă expirată din noiembrie 2013, să fie retrase de pe piaţă.