Actualitate
Şeful Jandarmeriei Române, audiat în dosarul accidentului din Apuseni
Şeful Jandarmeriei Române, Mircea Olaru, s-a prezentat, luni, la Parchetul instanţei supreme, fiind citat de procurorii Secţiei parchetelor militare, în dosarul privind accidentul aviatic din Apuseni, au declarat surse judiciare.
Potrivit surselor juridice ale Mediafax, Mircea Olaru a fost chemat să se prezinte la Secţia parchetelor militare, care anchetează cauzele accidentului aviatic produs în 20 ianuarie, în Munţii Apuseni.
Peste 50 de persoane, între care angajaţi ai Ministerului Afecerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale, dar şi controlori de trafic aerian, au fost audiate, între 20 februarie şi 5 martie, în dosarul privind accidentul din Apuseni. Audierile au avut loc, concomitent, atât la Bucureşti, cât şi în judeţele Alba, Cluj, Mureş şi Bihor, potrivit Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
"A fost finalizată, de asemenea, activitatea de întocmire a proceselor-verbale de redare privind comunicările realizate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112. S-au solicitat şi primit documente, înscrisuri de la instituţii implicate în operaţiunile de localizare, căutare şi salvare a echipajului şi a persoanelor aflate la bordul aeronavei", arată vineri Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-un comunicat de presă.