monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tratatul cu Ucraina permite Rusiei să aibă până 25.000 de militari în Crimeea

Tratatul dintre Rusia şi Ucraina privind staţionarea Flotei ruse a Mării Negre în Crimeea prevede că Moscova poate avea până la 25.000 de militari în această zonă, au replicat reprezentanţi ruşi la acuzaţiile aduse de occidentali, care consideră această mobilizare drept un act de agresiune.

Viaceslav Nikonov, parlamentar din partea Partidului Rusia Unită al lui Vladimir Putin a apărat prezenţa rusă în Crimeea afirmând că aceasta respectă tratatul dintre Moscova şi Kiev, informează Mediafax.

"Rusia poate avea până la 25.000 de militari aici (dar) nu cred că sunt mai mult de 15.000", a declarat el pentru BBC. "După aşa-numita sa revoluţie, Guvernul nelegitim de la Kiev a trimis miliţii înarmate pentru a ocupa clădirile guvernamentale din Crimeea, cred că era destul de naiv să te aştepţi ca Rusia să stea deoparte", a afirmat el.


Acelaşi tratat şi acelaşi număr de militar a fost invocat şi de ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, pentru a justifica prezenţa rusă în această regiune, relatează CNN.

Intervenţia rusă în Crimeea are ca obiectiv "apărarea compatrioţilor şi cetăţenilor noştri", a mai declarat Ciurkin, repetând poziţia Moscovei.