monitorulcj.ro Menu
Actualitate

PDL a depus o sesizare penală la Parchetul General privind gestionarea accidentului aviatic

PDL anunţă că a depus, miercuri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o sesizare penală faţă de modul în care autorităţile politice ale statului au gestionat accidentul aviatic din Munţii Apuseni.

"Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu, a anunţat încă de pe 22 ianuarie, la două zile după accidentul aviatic, că PDL consideră că există indicii temeinice privind culpa directă a unor miniştri în gestionarea operaţiunii de salvare a victimelor accidentului aviatic"", se arată într-un comunicat transmis presei.

În sesizarea penală de 60 de pagini depusă de PDL sunt expuse indiciile temeinice şi argumentaţia juridică privind întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu (art. 298 Cod Penal) şi infracţiunii de ucidere din culpă (art. 192 alin 1,2 şi 3 Cod Penal), precizează PDL.