Actualitate
Pesediştii vor „independeţă” în sănătate
Senatorul PSD Alexandru Cordoş a anunţat ieri că în şedinţa de miercuri a Senatului a fost adoptată o propunere legislativă a USL prin care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) devine instituţie publică autonomă şi funcţionează sub control parlamentar.
„Parlamentul va numi preşedintele CNAS la propunerea comisiilor parlamentare de specialitate pentru un mandat de şapte ani, instituindu-se obligativitatea ca reprezentanţii Casei să prezinte anual Parlamentului un raport de activitate. Ceea ce am încercat să facem, prin demersul nostru de trecere a CNAS sub controlul Parlamentului, este să le asigurăm acestor instituţii medicale oarecare independenţă, pentru că deja Guvernul ne-a demonstrat că este neputincios. Guvernul nu susţine un asemenea demers pentru că, în momentul în care nu se va mai avea controlul acestor bani, nu se vor mai putea direcţiona înspre clientela politică”, a precizat Cordoş. A.M.C.