Actualitate
6.000 de români aşteaptă tratament pentru hepatită
Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice (APAH) din România critică numărul mare de pacienţi cu hepatită care se află pe liste de aşteptare pentru asigurarea tratamentului.
Datele furnizate de APAH relevă faptul că peste 6.000 de români bolnavi de hepatită se aflau pe listele de aşteptare ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), la sfarşitul lunii februarie 2011. Din cei peste 6.000 de pacienţi, 3.639 suferă de hepatită cronică şi ciroză hepatică de etiologie C, 1.900 sunt pacienţi cu hepatită cronică şi ciroză hepatică de etiologie B şi 743 pacienţi cu indicaţie de retratament.
Marinela Debu, preşedintele APAH, subliniază că perioada de aşteptare a unui dosar pentru iniţierea terapiei antivirale este de 10-12 luni. În unele judeţe, casele de asigurări nu trimit mai departe către CNAS dosarele bolnavilor, astfel că se ajunge la o perioadă de aşteptare chiar şi de doi ani pentru acei bolnavi.
„Situaţia gravă a unor case judeţene este evidenţiată şi în cifre relevante. În timp ce Comisia Specializată a CNAS a solicitat în luna ianuarie, de exemplu, 750 de dosare, de la Casele Judeţene nu s-au primit decât 500 de dosare la nivel naţional. S-a spus că din lipsă de fonduri”, precizează Marinela Debu.
În condiţiile în care numărul bolnavilor de hepatită este mare, conducerea APAH consideră că un program de screening este o necesitate care nu ar trebui ignorată de autorităţi, ţinând cont de previziunile sumbre în ceea ce priveşte această patologie pentru România în următorii ani. Marinela Debu spune că sunt mulţi pacienţi care află absolut întâmplător că au boala, când au primele simptome reale, asta însemnând şi ciroză sau un grad avansat al bolii.