monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Simpozion despre genetica în bolile hepatice

În perioada 7-9 aprilie la Cluj-Napoca are loc simpozionul cu participare naţională şi internaţională „Genetica în bolile gastrointestinale şi hepatice”. Evenimentul este organizat de Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj şi Societatea Română de Genetică Medicală. „Scopul simpozionului este acela de a prezenta progresele geneticii în descifrarea etiopatogenezei şi stabilirea diagnosticului şi tratamentului bolilor digestive şi de a evalua stadiul cercetării din România în acest domeniu”, au declarat organizatorii. Potrivit acestora, programul ştiinţific al simpozionului va include conferinţe şi cercetări originale.  G.D.