monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Românii, mai puţin interesaţi de tehnologie, deşi sunt cei mulţi care au studii în domeniu, din UE

Românii sunt mai puţin interesaţi de dezvoltările din ştiinţă şi tehnologie faţă de media europenilor, deşi 75 la sută au studiat ştiinţe naturale sau tehnologice în şcoală sau universitate, faţă de 47 la sută din cetăţenii tuturor statelor membre, arată un sondaj Eurobarometru dat publicităţii joi.

Românii,  mai puţin interesaţi de tehnologie, deşi sunt cei mulţi care au studii în domeniu, din UE

În timp ce 40 la sută dintre europeni se consideră informaţi privind dezvoltările de ştiinţă şi tehnologie, iar 53 la sută se declară interesaţi, românii se consideră informaţi doar în proporţie de 25 la sută şi 37 la sută declară că sunt interesaţi.

Cei mai mulţi europeni - 39 la sută - consideră că, atunci când se iau decizii cu privire la ştiinţă şi tehnologie, cetăţenii ar trebui să fie informaţi şi să se ţină cont de opinia lor, 29 la sută dintre români împărtăşind această părere. Cei mai mulţi români - 32 la sută - consideră că cetăţenii ar trebui doar informaţii, opinie care se regăseşte în rândul a 31 la sută dintre europeni.


Totodată, 77 la sută dintre europeni consideră că ştiinţa şi tehnologia au o influenţă pozitivă asupra societăţii, atitudine regăsită în rândul a 68 la sută dintre români. Zece la sută dintre europeni şi respectiv nouă la sută dintre români consideră că acestea au o atitudine negativă, în timp ce 13 la sută dintre europeni şi respectiv 23 la sută dintre români au răspuns că nu ştiu.

Pe de altă parte, mai mulţi români decât europeni consideră că ştiinţa şi tehnologia ne fac viaţa mai sănătoasă - 57 faţă de 50 la sută.


Însă, cu afirmaţia "Ne bazăm prea mult pe ştiinţă şi nu îndeajuns de mult pe credinţă", sunt total de acord 48 la sută dintre români, faţă de 39 la sută din europeni, iar în total dezacord - 16 la sută din români, faţă de 32 la sută europeni.

Cu toate acestea, 75 la sută dintre români, faţă de 47 la sută dintre europeni, au studiat ştiinţe naturale sau tehnologice la şcoală, liceu sau universitate, dar numai 10 la sută dintre români, faţă de 23 la sută dintre europeni au în familie pe cineva care are sau a avut un loc de muncă sau o calificare universitară în domeniul ştiinţific sau tehnologic.


Sondajul Eurobarometru a fost realizat prin interviuri directe în statele membre ale Uniunii Europene pentru a evalua atitudinile cetăţenilor europeni şi ai fiecărui stat mebru în parte faţă de ştiinţă şi inovare. În perioada 26 aprilie - 14 mai 2013 au fost intervievaţi 27.563 de respondenţi din diferite grupuri sociale şi demografice. Pentru acest sondaj, mediile UE furnizate reprezintă medii UE27, dat fiind că, la momentul efectuării anchetei pe teren, Croaţia nu era încă membră a UE, reatează Mediafax.