Actualitate
Celebra Shakira are interdicţie pe stadionul Bernabeu
Oficialii clubului Real Madrid au decis să nu mai difuzeze melodiile interpretate de Shakira la staţia de amplificare de pe stadionul Santiago Bernabeu, după ce columbianca a recunoscut că are o relaţie cu fotbalistul de la FC Barcelona, Gerard Pique, informează As.
Până în urmă cu mai multe săptămâni, Waka-Waka, imnul Cupei Mondiale, interpretat de Shakira, era printre melodiile cel mai des difuzate la staţia de amplificare de pe Santiago Bernabeu, înainte şi în pauzele partidelor susţinute de Real Madrid. „Însă totul este istorie. După ce cântăreaţa columbiană şi-a confirmat relaţia cu Pique, oficialii madrileni au decis ca nici un cântec al ei să nu se mai audă pe stadionul lor”, scrie As. După luni de speculaţii, Shakira a confirmat, în sfârşit, că are o relaţie cu fotbalistul spaniol Gerard Pique, publicând pe Twitter o poză alături de Pique, în dreptul căreia a scris: „Vi-l prezint pe soarele meu”.
Celebra cântăreaţă columbiană a anunţat la începutul acestui an că se desparte de iubitul său, avocatul Antonio de la Rua, cu care a avut o relaţie de 11 ani. Zvonurile că Shakira şi Gerard Pique ar fi împreună au apărut atunci când acesta din urmă a postat pe internet o fotografie de la ziua lui în care apărea şi Shakira.