Actualitate
Colan Ordinul Ferdinand I, expus la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia
Un colan Ordinul Ferdinand I, piesă rară din aur şi cea mai importantă distincţie în perioada interbelică, este expus, începând de marţi, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.
Muzeograful Ioana Rustoiu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia expune, în această lună, un colan Ordinul Ferdinand I, o piesă rară din aur, considerată cea mai importantă distincţie interbelică, una care se putea acorda în exclusivitate cetăţenilor români care au avut o contribuţie deosebită la realizarea Unirii din 1918.
Ioana Rustoiu a spus că această distincţie a fost instituită în anul 1929 şi puteau fi acordate maxim opt colane.
Potrivit acesteia, colanul este realizat din aur masiv şi are peste 300 de grame.
Printre cei care au primit colanul Ferdinand I pentru merite deosebite au fost Regina Maria, unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Român din Transilvania, Alexandru Vaida Voievod, şi comandantul Armatei Române în Primul Război Mondial, Alexandru Averescu.
Ioana Rustoiu a spus că în prezent se ştie unde sunt patru dintre aceste piese de aur - două la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, unul la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, iar al treilea a fost scos la licitaţie în această perioadă de o casă internaţională de licitaţii, la o valoare de 25-45.000 de euro.
Expoziţia de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia marchează aniversarea încoronării primilor regi ai României Mari, eveniment care a avut loc la Alba Iulia.
Primii suverani ai României, Regele Ferdinand şi Regina Maria, au fost încoronaţi în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, în 15 octombrie 1922.