Actualitate
Madonna a dezvăluit că a fost violată
Madonna a dezvăluit vineri că a fost violată sub amenințarea unui cuțit, în primii ani petrecuți la New York, atunci când nu era încă regina muzicii pop, relatează AFP.
Într-un articol scris pentru revista americană Harper's Bazaar, 'Material Girl' povestește că atunci când a venit din Michigan la New York, orașul nu a primit-o 'cu brațele deschise', potrivit Agepres.
'În primul an, am fost amenințată cu un pistol. Am fost violată pe acoperișul unei clădiri, unde fusesem dusă cu cuțitul la spate, iar apartamentul meu a fost jefuit de trei ori. Nu știu de ce, nu mai aveam nimic de valoare după ce mi s-a furat radioul, prima dată', scrie cântăreața.
Madonna povestește apoi despre primii săi ani de muzică pop și relația sa cu religia, provocările și ordinea stabilită.
La 25 de ani, 'purtam cât mai multe crucifixuri posibil în jurul gâtului și spuneam oamenilor, în interviuri, că fac acest lucru pentru că-l consider sexy pe Iisus. Bun, era sexy, dar spuneam aceasta și pentru a provoca', recunoaște aceasta.
'Însă pentru mine, există o diferență între reguli și ordine, regulile pe care le urmează oamenii fără a pune întrebări. Ordinea este ceea ce se întâmplă atunci când cuvintele și acțiunile apropie oamenii în loc de a-i separa. Da, îmi place să provoc, este în ADN-ul meu. Însă în nouă din zece cazuri, nu fac acest lucru fără motiv', susține Madonna.
Regina muzicii pop și-a evocat, de asemenea, foștii soți, stabilirea sa la Londra după întoarcerea de la New York și cei patru copii, pe care îi învață să 'își asume riscuri și să aleagă să facă lucrurile pentru că este bine pentru ei și nu pentru că este ceea ce face toată lumea'.