Actualitate
FOTOGRAFII INEDITE ale catedralei din Piaţa Cipariu
Construcţia viitoarei catedrale greco-catolice din Piaţa Cipariu a ajuns în acest moment la înălţimea de 20 de metri şi se lucrează la înălţarea ei cu încă trei metri.
Ridicarea catedralei a început în anii ’90, dar din cauza lipsei fondurilor pentru a realiza un astfel de edificiu impunător, lucrările s-au derulat extrem de anevoios şi la aproximativ 20 de ani de la startul construcţiei, catedrala nu este încă terminată.
În acest moment, s-a ajuns etapa a treia, mai exact la înălţimea de 20 de metri. În perioada imediat următoare, catedrala va ajunge la 23 de metri. Va urma apoi etapa a patra care va însemna înălţarea construcţiei până la 35 de metri, iar apoi etapa finală, până la 49 de metri.