monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ACCIDENT DE AUTOCAR în Vrancea: Două persoane au murit şi 5 au fost rănite

Un autocar în care se aflau 74 de turişti ucraineni s-a răsturnat, joi dimineaţă, pe DN 2 (E 85), în judeţul Vrancea, în urma accidentului două persoane pierzându-şi viaţa, iar alte cinci fiind rănite grav.

ACCIDENT DE AUTOCAR în Vrancea- sursa foto: monitorulvn.ro

Accidentul s-a produs în jurul orei 03.00, pe DN 2 (E 85), între localităţile Mărăşeşti şi Călimăneşti, după ce autocarul, care venea din Bulgaria, s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea drumului, scrie Mediafax.

În autocar se aflau 74 de cetăţeni ucraineni care se întorceau din vacanţă din Bulgaria şi mergeau la Kiev, precum şi trei şoferi bulgari.


În urma accidentului, o femeie a murit pe loc, pentru scoaterea acesteia din autocar intervenind un echipaj de descarcerare. Un alt bărbat, rănit grav în urma accidentului, a decedat ulterior, la Spitalul Judeţean din Focşani.

De asemenea, au fost rănite alte cinci persoane, trei dintre ele fiind duse cu ambulanţele la Spitalul Judeţean din Focşani, celelalte două primind îngrijiri medicale la locu accidentului.


La faţa locului au ajuns şapte echipaje de la SMURD şi Ambulanţa Vrancea.

Ceilalţi pasageri din autocar au fost preluaţi de un alt autocar şi duşi la un restaurant din Adjud, unde au primit mâncare şi au fost cazaţi până când vor fi preluaţi de un alt autovehicul care să îi ducă până în Ucraina.


Potrivit comandantului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, Flaviu Chiscop, imediat după accident s-a luat legătura cu reprezentanţii Consulatului Ucrainei în România pentru a organiza împreună transportul turiştilor.

Viceprimarul oraşului Adjud, Claudiu Cristea, a declarat că autocarul care îi va duce pe turişti în Ucraina a ajuns la Adjud în jurul orei 9.30, urmând ca oamenii să plece în scurt timp spre destinaţie.


 

Etichete: accident rutier