monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Află cum va fi vremea luni şi marţi

Luni, vremea va fi caracterizată de valori uşor mai mari decât cele specifice acestei perioade din an, cu maxime cuprinse între 22 şi 29 de grade şi minime între 8 şi 17 grade. Cerul se va înnora treptat în jumătatea de vest a ţării, unde seara şi noaptea local vor fi averse, în general slabe, şi descărcări electrice.

În restul ţării cerul va fi de la variabil până la senin, cu înnorări trecătoare şi condiţii de ploi izolate în partea a doua a nopţii, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Banat, în Crişana şi la munte.
Conform Mediafax, marţi, cerul va fi variabil în regiunile sudice şi sud-estice şi va avea înnorări temporare în restul ţării. Pe parcursul zilei vor fi ploi slabe pe spaţii restrânse în nord, nord-est şi la munte, iar noaptea va ploua local în regiunile vestice. Vor fi mai ales averse şi vor fi posibile descărcări electrice. În celelalte zone ploile se vor semnala doar cu totul izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană.

Temperaturile maxime vor fi uşor mai scăzute decât în ziua precedentă în vest şi în nord, dar vor caracteriza o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în restul ţării, urmând a se încadra între 18-20 de grade în Maramureş şi estul Transilvaniei şi 30 de grade în sudul Munteniei şi al Olteniei. Minimele termice vor fi cuprinse între 8 şi 18 grade, uşor mai mici în depresiuni.


La Bucureşti, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul nopţii când trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă va fi de 26-27 de grade, iar cea minimă de 14-16 grade.